Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme cu un regim termic oscilant în următoarele două săptămâni

Vreme cu un regim termic oscilant în următoarele două săptămâni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 iulie 2019, 12:27

Regimul termic pentru următoarele două săptămâni (15 – 28 iulie) va fi unul oscilant, cu o încălzire semnificativă de la jumătatea primei săptămâni şi temperaturi de 31 – 32 de grade Celsius, respectiv o uşoară răcire a vremii în timpul celei de-a doua săptămâni şi fenomene de instabilitate atmosferică după data de 22 iulie, reiese din prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)

În Dobrogea, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ în intervalul 15 – 24 iulie. Valorile termice vor debuta cu maxime, în medie, de 24 – 25 de grade şi vor ajunge la 30 – 31 de grade. Temperaturile minime vor creşte de la 16 până la 20 de grade, iar în intervalul 25 – 28 iulie vor avea doar variaţii uşoare în jurul aceloraşi valori. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi relativ scăzută, cele mai expuse zile fiind în intervalele 14 – 17 iulie şi 24 – 28 iulie.

În Banat, vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel încât maximele vor porni de la medii de 24 de grade şi vor ajunge, în week-end, la 33 de grade. În intervalul următor nu vor fi variaţii semnificative, vremea se va menţine călduroasă, cu maxime ce se vor situa, în medie, între 30 şi 32 de grade. Minimele vor urma aproape acelaşi traseu, vor creşte până în data de 23 iulie la valori de 17 – 18 grade, apoi nu vor mai avea diferenţe majore. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată după data de 24 iulie.

În Crişana, vremea va fi răcoroasă în primele zile din interval, cu medii ale temperaturilor maxime între 24 şi 28 de grade. În week-end acestea vor marca o creştere, astfel că vor atinge 30 – 32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă şi se vor menţine în jurul acestor valori până la sfârşitul intervalului. Minimele vor avea valori în medie de 11 – 12 grade până în data de 20 iulie, apoi vor creşte spre 16 – 17 grade şi nu vor mai varia semnificativ. Temporar, vor fi manifestări ale instabilităţii atmosferice, mai frecvente şi pe arii mai extinse în intervalul 23 – 28 iulie.

În Transilvania, valorile termice vor creşte de la o zi la alta până în data de 22 iulie, cu medii ale maximelor ce vor porni de la 20 – 21 de grade şi vor urca spre 29 – 30 de grade, iar în a doua săptămână se vor păstra, în general, în jurul aceloraşi valori. Nopţile vor fi reci în prima săptămână, cu minime termice, în medie, între 10 şi 12 grade, după care vor marca o creştere la valori de 14 – 16 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala aproape în fiecare după-amiază, dar cu precădere în intervalul 23 – 28 iulie.

În Maramureş, vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel că mediile temperaturilor maxime vor porni de la 22 de grade şi vor ajunge la 31 de grade, iar ale minimelor vor creşte de la 10 – 12 grade până spre 14 – 16 grade. În intervalul 22 – 28 iulie nu vor mai fi schimbări majore sub aspect termic, ci doar o scădere uşoară la final. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice, cu o probabilitate mai mare în 15, 16 iulie şi, din nou, în intervalul 22 – 28 iulie.

În Moldova, vremea, răcoroasă în primele zile, cu media maximelor între 21 şi 28 de grade şi a minimelor între 11 şi 14 grade, se va încălzi treptat, astfel încât în week-end se vor atinge în medie 28 – 31 de grade, ziua, şi 15 – 17 grade, noaptea. A doua săptămână de prognoză nu va aduce schimbări semnificative sub acest aspect, iar maximele vor fi în medie de 29 – 30 de grade, în timp ce minimele ajung la 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în 15 şi 16 iulie, dar şi în intervalul 23 – 28 iulie.

În Muntenia, valorile termice vor marca o creştere semnificativă în prima săptămână de prognoză, astfel încât mediile maximelor vor urca de la 24 de grade până în jurul a 33 de grade, iar minimele de la 14 grade până spre 18 grade. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general călduroasă. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi relativ ridicata în 15, 16 iulie şi, din nou, în intervalul 24 – 28 iulie.

În Oltenia, vremea va intra într-un proces de încălzire în prima parte a intervalului de prognoză, iar din 20 iulie va deveni călduroasă. În aceste condiţii, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 26 şi 34 de grade, cu cele mai coborâte valori în 15 şi 16 iulie, iar cele ale minimelor vor fi în creştere de la 14 spre 18 grade. Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în 15 iulie şi pe arii restrânse în restul timpului, cu o probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 24 – 28 iulie.

La munte, în prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi treptat. Temperaturile maxime vor avea valori medii de 12 – 14 grade în primele zile şi vor ajunge la 19 – 20 de grade în week-end, în timp ce minimele vor urca de la 6 la 12 grade. În a doua săptămână se va răci uşor, dar valorile termice se vor menţine în jurul celor caracteristice perioadei. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare după-amiază, dar pe arii mai extinse în zilele de 15 şi 16 iulie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia).

Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:46

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară

La Medgidia, consilierii locali au adoptat în ședință ordinară indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Un alt proiect aflat...

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:29

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu

Astăzi, 24 aprilie, asupra inculpatului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, transmite IPJ Tulcea. În cursul zilei de...

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:10

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară

Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite...

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:49

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025

Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:47

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și...

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:35

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în perioada 24-30 mai 2025, se va afla pe litoralul Mării Negre...

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:34

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu

Astăzi vă invităm într-o călătorie spre inima Deltei Dunării, la Mila 23. Satul pescăresc dintre ape a obținut recent locul al doilea în...

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu