TULCEA/FOTO: O femeie a fost rănită de creanga unui copac care a căzut pe banca pe care stătea
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iulie 2019, 08:45
O femeie a fost rănită, duminică după-amiază, după ce creanga unei sălcii s-a rupt şi a căzut pe banca pe care stătea împreună cu soţul ei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a anunţat că după eveniment femeia, în vârstă de 56 de ani, a acuzat dureri la un picior şi a fost transportată pentru îngrijiri la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
‘S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un SMURD şi şapte subofiţeri’, a menţionat reprezentantul ISU Delta.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – ISU Delta Tulcea