Ascultă Radio România Constanța Live

Regata Universităților din Constanța

Regata Universităților din Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 iulie 2019, 10:03

Luni, 1 iulie 2019, începând cu ora 10:00, Universitatea Maritimă din Constanța organizează cea de-a XIV-a ediție a Regatei Universităților din Constanța.

Anul acesta, la linia de start, alături de membrii participanți ai Universității Maritime din Constanța, au fost invitați reprezentanți ai Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân”, ai Universității Ovidius și ai Academiei Navale ,,Nikola Vaptsarov” din Bulgaria. De asemenea, sportivii Asociației Club Sportiv WIND HUNTERS și Club Sportiv ,,Știința” din Constanța, vor prezenta audienței un program demonstrativ cu elemente specifice vârstei.

După luni de muncă și antrenamente, peste 100 de tineri demonstrează astăzi că știu să mânuiască foarte bine ambarcațiunile. La competiția Regata Universităților, ajunsă la cea de-a XIV-a ediție, s-au aliniat la start echipajele Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Academiei Navale din Varna și ale Universității Maritime din Constanța, organizatoarea evenimentului.

Competiția care se desfășoară la Baza Nautică a Universității Maritime, pe lacul Sutghiol, cuprinde două probe de concurs, Canoe 10+1, participanții vâslesc pe o distanță de aproximativ 1000m și Yachting – clasa Ypton 22, se navigă pe un poigon triunghiular de minimum 3000m. După concurs sportivii Asociației Club Sportiv Wind Hunters și Club Sportiv Știința din Constanța vor prezenta un program demonstrativ.


Redactor – Aura Mierluș / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:28

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții

Pe canalele Deltei, primăvara aduce pelicani, lebede, egrete și… turiști. La Mila 23, gazdele locului se pregătesc de oaspeți cu tot ce au mai...

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții
Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:17

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc

UPDATE Reprezentanții ISU Tulcea au anunțat că o lumânare lăsată nesupravegheată este cauza probabilă de producere a incendiului. În aceste...

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc
CONSTANȚA: Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare nu vor funcționa nici în această vară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:50

CONSTANȚA: Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare nu vor funcționa nici în această vară

Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța nu vor funcționa nici în această vară. Lucrările au fost oprite anul trecut,...

CONSTANȚA: Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare nu vor funcționa nici în această vară
Constănțenii plătesc un preț mediu la nivel național pentru un metru cub de apă
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:50

Constănțenii plătesc un preț mediu la nivel național pentru un metru cub de apă

Constănțenii plătesc 7,95 de lei pentru un metru cub de apă, potrivit noilor tarife stabilite la începutul anului și avizate de autoritatea...

Constănțenii plătesc un preț mediu la nivel național pentru un metru cub de apă
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:42

AUDIO | Poezie, cântec și povești spuse de oameni frumoși, la un eveniment dedicat Zilei Bibliotecarilor

De Ziua Bibliotecarului, a Cărților și a Drepturilor de autor, angajații Bibliotecii Județene Constanța, împreună cu actorii de la Teatrul de...

AUDIO | Poezie, cântec și povești spuse de oameni frumoși, la un eveniment dedicat Zilei Bibliotecarilor
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:13

Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că la programul Rabla va crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice la circa 7.500 de euro,...

Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 13:47

Zi de DOLIU NAȚIONAL în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând...

Zi de DOLIU NAȚIONAL în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 13:19

CONSTANȚA: Lămuriri legate de decizia Primăriei de organizare a spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere

Un anunț recent al Primăriei Constanța legat de organizarea spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere a stârnit temeri, pentru că unii...

CONSTANȚA: Lămuriri legate de decizia Primăriei de organizare a spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere