Ascultă Radio România Constanța Live

Prețuri majorate pe litoral

Prețuri majorate pe litoral

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 iulie 2019, 12:47

Prețurile pe Litoral se vor majora chiar și cu 20% începând de luni, 1 iulie.

De la 1 iulie în Mamaia nu se vor mai găsi camere în hoteluri de 4 și 5 stele cu mai puțin de 1.000 de lei pe noapte, tariful poate creşte până la 1.200, 1.300 de lei, în funcţie de ofertă. Majorări de preț vor fi și la hoteluri de 3 stele, care vor taxa noaptea de cazare între 250 şi 350 de lei. La 2 stele prețurile vor fi mai mici, ajungând, în medie, la 160 de lei pe noapte.

În Eforie, la un hotel de două stele, preţul unei camere va fi cuprins între 120 şi 180 de lei pe noapte, în timp ce la Costineşti, Vama Veche sau 2 Mai, preţurile vor fi în jur de 80-100 de lei la hotel sau pensiune.

Scumpirile nu-i vor afecta decât pe turiștii care nu și-au rezervat încă, o camera la mare. Tarifele au fost negociate încă din toamna anului trecut şi rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival.

“Toată lumea vrea să vină în iulie și august, când sunt prețurile foarte mari. De ce sunt prețurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, prețurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, că să le dublăm capacitatea. … Noi, românii, vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!“, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

Sursa – Realitatea.tv / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Românii pregătesc, în medie, un buget de 800 de lei pentru Paște și preferă să susțină producătorii locali
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 18:45

Românii pregătesc, în medie, un buget de 800 de lei pentru Paște și preferă să susțină producătorii locali

Românii alocă, în medie, 800 de lei pentru masa și pregătirile de Paște și spun că alegerea produselor este influențată de dorința de a...

Românii pregătesc, în medie, un buget de 800 de lei pentru Paște și preferă să susțină producătorii locali
MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 18:22

MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe a emis, vineri, 18 aprilie, o atenționare de călătorie pentru cetăţenii români care intenţionează să meargă...

MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria
Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 17:47

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte

Aproape 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi în fiecare zi din minivacanța de Paște. Aceștia vor avea în...

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte
Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 14:38

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Învierea Domnului. Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 20 – 26 aprilie 2025....

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 13:34

CONSTANȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, aduce un strop de lumină...

CONSTANȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale