Interviul dimineții | Nutriționistul Carina Badea: „Putem slăbi dacă avem răbdare, încredere și viziune!“
Publicat de , 23 iunie 2019, 11:46
Cu toții vrem să ne alimentăm corect, să ne hrănim cu adevărat corpurile și să fim sănătoși. Dezacordul dintre ceea ce vrem și ceea ce putem apare acolo unde nu știm ce anume să facem și în ce mod. Cu cât par mai complicate schimbările, cu atât sunt mai mici șansele ca ele să se întâmple.
Invitată la Interviul dimineții, realizat de Larisa Calistru, Carina Badea (nutriționist, coach în schimbare de comportament alimentar și specialist în nutriție sportivă, vegetariană și vegană) ne-a convins că nu există cea mai bună cură de slăbire, ci modificări ale stilului de viață.
Ce putem face pentru a arăta bine cât mai repede?
Cât mai repede…da, asta vrea toată lumea. Când știm cu adevărat că vrem să facem schimbări care să și dureze, atunci ar trebui să o luăm puțin mai lent și să lucrăm la un stil de viață sănătos, nu la o dietă care să dea rezultate foarte rapide.
Cum să începem cura de slăbire?
Există niște studii care demonstrează că în decursul a 5 ani de la începerea unei diete și după ce s-a dat un număr de kilograme jos, oamenii le recâștigă, ba chiar pun mai multe kilograme. Ideea este să nu ne înfometăm, ci să lucrăm la stilul nostru de viață. Și cel mai ușor mod prin care putem să începem este să adăugăm mai multe legume dietelor noatre. Am observat că cei mai mulți oameni consideră că mănâncă multe legume dacă ei consumă 2-3 salate pe săptămână. De fapt, noi ar trebui să consumăm legume zilnic.
Care este rolul nutriționistului? Avem nevoie de el sau putem apela și la rețete de slăbire de pe internet?
Este esențial să mergi la nutriționist, pentru că îți dă niște sfaturi personalizate. Nutriționistul analizează ceea ce faci în acest moment, analizează istoricul, întregul stil de viață și adaptează în funcție de rezultatele investigațiilor. Nu există un număr fix de mese pe zi. În mod ideal ar fi 3 mese pe zi, poate și două gustări, în funcție și de cum avem programul. Sunt oameni care se simt mai confortabil dacă mănâncă mai des pe timpul zilei, în vreme ce alții preferă să se gândească mai puțin la mâncare.
Contează să facem și sport?
Da! Poate nu ne place vara să stăm într-o sală, dar putem ieși la plimbare pe plajă, prin parc, cu bicicleta…Și, în plus, nu doar kilogramele contează, ci și nivelul de energie, aspectul pielii, claritatea minții…Mișcarea ajută mult la asta, pentru că e așa o combinație între modul în care ne alimentăm, mișcare, dacă dormim bine. Pentru claritatea minții contează și să ne hidratăm.
Am auzit oameni spunând că nu merg la nutriționist pentru că este costisitor. Este o exagerare?
Este costisitor dacă ne gândim că dăm niște bani acum. Dar este o investiție pentru viitor, pentru că cei mai mulți oameni care se apucă să țină dietele acestea de pe internet ajung frustrați pentru că nu au slăbit destul sau pentru că au recâștigat kilogramele de care scăpaseră. Și ar fi bine să apelăm la cineva care să ne ajute nu doar să slăbim, ci să ne dea și niște indicații despre cum am putea să ne menținem, în funcție de factorii limită care deja există în viața noastră.
Ce alimente ne recomanzi să evităm?
În primul rând trebuie să uităm de alimentele pro-inflamatoare uleiul de floarea-soarelui, de rapiță, de soia, alimentele procesate, grăsimile trans, care s-au inventat pentru ca produsele să țină mai mult pe rafturi, dar ne fac foarte rău la sănătate.
Dar cafeaua…ne face bine? Auzim și păreri pro, și contra…
Există niște studii care au demonstrat că unul din doi oameni tolerează foarte bine cafeaua, în sensul că o metabolizează foarte repede și atunci organismul câștigă substanțele să zicem bune din cafea, iar ceilalți oameni o metabolizează mai greu. Și atunci rămân cu toxinele. Eu am fost o persoană care a băut foarte multă cafea și eram foarte sigură că fac parte dintre oamenii cărora le face bine. Până am ținut o dietă de eliminare și am aflat că majoritatea simptomelor neplăcute pe care le aveam veneau de la consumul de cafea și atunci am fost nevoiă să reduc.Cam 200 de de mililitri de cafea pe zi cred că nu face rău nimănui. Dar nu mai mult!
Este adevărat că alimentele pe care le consumăm ne afectează nervos, emoțional?
Da. E o vorbă – ce mâncăm devine parte din noi. Nu avem cum să nu fim influențați de mișcare, de hidratare, de alimentele pe care le consumăm.
Când este momentul ideal să facem o vizită la nutriționist?
Când dorim să facem o schimbare. Am auzit foarte des că oamenii așteaptă să fie pregătiți sau să adune mai mulți bani. De obicei, să așteptăm să se întâmple ceva în viitor ca să ne salveze nu este o idee bună. Dacă ești pregătit pentru o schimbare, fă-o acum!
Cum se desfășoară prima întâlnire dintre pacient și nutriționist?
În prima ședință întotdeauna completăm o anamneză, în care analizăm nu doar modul în care se alimentează clienta, ci și stilul de viață, istoricul este foarte important. O persoană care a ținut multe diete în trecut va avea nevoie de o abordare diferită, comparativ cu cineva care se află la prima sau a doua dietă.Ținem cont și de mișcare și de factorii limită. Sunt persoane care nu pot să se țină de schimbări majore, pentru că asta ar implica să gătească diferit pentru ele și pentru restul familiei. Și atunci e o soluție care nu funcționează în cazul lor și trebuie adaptată. Lumea trebuie să înțeleagă faptul că acele kilograme în plus au fost acumulate în ani și nu se poate scăpa de ele foarte repede. Să aibă răbdare și să recurgă la un stil de viață sănătos.
Ce sfaturi ai pentru cei care intenționează să își schimbe stilul de viață?
Să înceapă cu pași mici, să nu aibă așteptări foarte mari de la ei, în sensul că trebuie să conștientizeze că trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Este un drum destul de greu, dar dacă îl facem cu cap și avem răbdare cu noi, atunci și rezultatele vor veni în timp.
Ce le spui celor care participă la cursurile tale de nutriție?
În work-shop-urile sau seminariile pe care le țin eu vorbesc despre obiceiurile alimentare, despre tipurile de foame, despre foamea emoțională și despre pașii despre organizarea unei mese.Cele mai importante sfaturi, după părerea mea, sunt cele care țin de schimbarea obiceiurilor. Cred că în momentul în care înțelegem cum funcționează obiceiurile, cum se formează și cum pot fi schimbate, putem ajungem la rezultatele dorite. Cu încredere și viziune!