Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 7 iunie

Calendarul zilei – 7 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 7 iunie 2019, 06:00 / actualizat: 7 iunie 2019, 15:04

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Conferința Europeană la nivel înalt în domeniul Standardizării – “Standards Advance and Deepen the Single Market” – ora 8:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5. Organizator: Ministerul Economiei

* Cluj-Napoca: Forumul Filmului European – ora 9:00. Organizator: Ministerul Culturii și Identității Naționale

* Luxemburg: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie (Telecomunicații) – la Centrul European de Conferințe

– Organizaţii Internaţionale

*  Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, aflată în Bucureşti  în perioada 27 mai – 7 iunie, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea Consultare pe Articolul IV, va da publicităţii o declaraţie la încheierea vizitei şi ar urma să susţină o conferinţă de presă astăzi

– Învăţământ, Cercetare

* În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), în cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat 2019

– Mass-Media

* Decernarea premiilor Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic va avea loc în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova 2019 (2 – 7 iun.) – ora 16:00, în Foaierul Tapiseriei de la etajul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti

– Cultură

* Organizatorii festivalului Old Blacks, Rock&More, care are loc pe 7 şi 8 iunie, la Quantic Club, în aer liber, și-au propus să susțină și artiștii aflați la început de drum, care vor să-și prezinte muzica unui public avizat

* În perioada 22 aprilie – 21 iunie, Fundația Culturală „Augustin Buzura” organizează Festivalul de proză Augustin Buzura, ediția I, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Festivalul are ca principal scop descoperirea, susținerea și promovarea elevilor, a tinerelor talente, cu aptitudini în domeniul literar. În acest context, elevii vor elabora compoziții de proză scurtă având în vedere și o tematică orientativă inspirată din opera scriitorului Augustin Buzura. Din program:

  • Laureații concursului vor fi premiați în cadrul Galei Festivalului de proză Augustin Buzura, ce va avea loc astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară

* Proiecţia documentarului „Gauguin în Tahiti. Paradisul pierdut”, eveniment organizat de Happy Cinema București – ora 19:00 (7 – 9 iun.)

* Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează pentru al șaselea an consecutiv evenimentul „Grădina cu Filme” din Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Pe această scenă vor concerta Bucharest Jazz Orchestra feat. Irina Sârbu – Urban Garden Swing, începând cu ora 20:30

* Centrul Național al Dansului București, alături de Teatrul Odeon și Institutul Francez București, prezintă spectacolul „Man anam ke Rostam bovad pahlavan”, de Ali Moini – ora 20:30, la Teatrul Odeon

* Piteşti: Recital în cadrul turneului extraordinar al actorului Dorel Vişan şi al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, care se desfăşoară, între 6 iunie şi 1 iulie, în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României – ora 19:00, la Sala Filarmonicii. Printre parteneri media: Radio România Actualităţi

– S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie

* Se împlinesc 525 de ani (1494) de când Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se stabileau zonele de influență colonială ale celor două puteri maritime ale vremii. Tratatul se baza pe o hotărâre a papei Alexandru VI din anul 1493, mai exact prin bula numită “Inter caetera” care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri V de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la vestul Castiliei. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la vest de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la est Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de Spania (care era formată din regatele Castilia şi Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de Portugalia la data de 5 septembrie 1494

* Acum 417 ani (1602), între 7 iunie şi 5 octombrie, a fost construită Mănăstirea Secu (Neamţ) – ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august)

* Acum 98 de ani (1921) se semna, la Belgrad, Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă, care forma, împreună cu Convenţiile similare româno-cehoslovacă (23.IV.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), baza Micii Înţelegeri, organizaţie de securitate regională defensivă – alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe – având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial. Mica Înţelegere, cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, şi-a încetat activitatea în 1938

* Cu 96 de ani în urmă (1923) era adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15.X.1923); primul decan: Ştefan Minovici

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de la ratificarea documentelor fondării statului Cetății Vaticanului. Statul Cetății Vaticanului a fost fondat în urma Acordurilor de la Palatul Lateran stipulate între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929. Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu național sub legea internațională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relațiile internaționale, negociază înțelegerile internaționale, respectiv trimite și primește reprezentanții diplomatici. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetății Vaticanului, cât și conducător al Sfântului Scaun

* Acum 72 de ani (1947) reforma agrară din 23.III.1945 a fost declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi

* În urmă cu 72 de ani avea loc constituirea Asociaţiei Sportive „Armata” (ASA) Bucureşti (1947). Din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 – Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 – Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti

* Cu 51 de ani în urmă (1968) erau stabilite relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Malta

* Acum 29 de ani (1990) a fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”)

* În urmă cu 26 de ani (1993) apărea, la Bucureşti, a primului număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1883: S-a născut George Ciprian, dramaturg, prozator şi actor, considerat un precursor al teatrului absurdului (m. 1968). NOTĂ: Unele surse (http://www.autorii.com/scriitori/george-ciprian/) dau ca dată a naşterii 14 iunie 1883

 

– 1886: S-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”; membru titular al Academiei Române din 1970 (m. 1972). NOTĂ Alte surse precizează decesul la 25.XI.1972

 

– 1927: S-a născut sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut Paul Staïcu, compozitor, aranjor, pianist şi comedian stabilit în Franţa din 1989

 

– 1940: S-a născut Ion Murgeanu, poet, prozator şi jurnalist

 

– 1957: A murit prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (n. 1890)

 

– 1976: A murit istoricul, arhivistul şi profesorul Aurelian Sacerdoţeanu; specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (n. 1904)

 

– 1992: A murit George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu), poet, publicist, muzicolog şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (n. 1911, la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 2000: A murit Radu Selejan, poet şi prozator; reporter (din 1978 a fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu) (n. 1935)

 

– 2011: A murit Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (n. 1943)

 

– 2012: A murit saxofonistul Dan Nedelcu (Dax) (n. 1979)

 

– 2013: A murit actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani (n. 1929)

 

– 2018: A murit părintele arhimandrit Mina Dobzeu; statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă, când a făcut închisoare 6 ani; la Jilava l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt (n. 1921) – 1 an

 

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Chișinău: A IV-a ediție a Festivalului „Ziua Mediului”, cu expoziții, ateliere şi un concert susţinut de formația „Balkan Taksim” – ora 17:00, în Parcul „Valea Morilor”

 

– Franţa: Cupa Mondială feminină la fotbal (7 iun. – 7 iul.)

 

– Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal (7 – 30 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1845: S-a născut violonistul, dirijorul şi compozitorul maghiar Leopold (von) Auer (m. 1930)

 

– 1848: S-a născut pictorul francez Paul Gauguin (m. 1903)

 

– 1859: A murit pictorul englez David Cox (n. 1793) – 160 de ani

 

– 1862: S-a născut Philipp Lenard, fizician german; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905 (m. 1947)

 

– 1877: S-a născut fizicianul britanic Charles Glover Barkla, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917 (m. 1944)

 

– 1879: S-a născut Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (m. 1933) – 140 de ani

 

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul american de origine maghiară George Szell (György Széll) (m. 1970)

 

– 1917: S-a născut Dean Martin (născut: Dino Paul Crocetti), cântăreţ şi actor american de origine italiană (m. 1995)

 

– 1920: S-a născut Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (m. 1997)

 

– 1928: S-a născut regizorul american de film James Ivory

 

– 1934: S-a născut Philippe Entremont, dirijor şi pianist francez – 85 de ani

 

– 1935: A murit Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (n. 1855)

 

– 1937: A murit actriţa americană de film Jean Harlow, una dintre vedetele anilor ’30 (n. 1911)

 

– 1940: S-a născut Sir Tom Jones (numele real: Thomas Jones Woodward), cântăreţ britanic de muzică uşoară. NOTĂ: Într-o ceremonie desfăşurată la palatul Buckingham, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaşte meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 îl numeşte prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlul de cavaler

 

– 1952: S-a născut actorul irlandez Liam Neeson

 

– 1952: S-a născut scriitorul turc Orhan Pamuk; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2006

 

– 1954: S-a născut pictorul şi poetul belgian Jan Theuninck – 65 de ani

 

– 1954: A murit alan M. Turing, matematician şi logician britanic; cercetări fundamentale în logica matematică; a elaborat, între anii 1936 şi 1938, conceptul teoretic al maşinii de calcul „universale” (maşina lui T), fiind considerat precursorul calculatorului electronic (n. 1912) – 65 de ani

 

– 1956: A murit Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (n. 1867)

 

– 1958: S-a născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (m. 2016)

 

– 1963: S-a născut tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna

 

– 1966: A murit (în Elveţia) Hans Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (n. 1887). NOTĂ: Unele surse (arpmuseum.org) dau ca an al naşterii 1886

 

– 1980: A murit scriitorul american Henry Miller (n. 1891)

 

– 2008: A murit Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, Opiate ’67″şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (n. 1916)

 

– 2011: A murit Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (n. 1923)

 

– 2012: A murit Bob Welch, chitarist şi cântăreţ în trupa americană de muzică rock Fleetwood Mac (n. 1956)

 

– 2015: A murit Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (n. 1922)

 

– 2018: A murit fotojurnalistul american David Douglas Duncan; faimos pentru fotografiile sale din războiul din Coreea şi pentru portretele realizate lui Pablo Picasso (n. 1916) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie