Report de peste 10 milioane de lei la Joker
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 iunie 2019, 14:44
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 10 milioane lei (peste 2,1 milioane euro), în timp ce, la Loto 6/49, reportul este de aproape 2,5 milioane lei (aproximativ 523.000 euro), informează Loteria Română.
De asemenea, la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 3 milioane lei (632.000 euro), iar la Noroc Plus, la categoria I, sunt la dispoziţia jucătorilor peste 176.700 lei, respectiv 37.000 euro.
La Loto 5/40, se înregistrează o sumă de peste 159.500 lei (aproximativ 33.500 euro), în timp ce la Super Noroc, reportul categoriei I depăşeşte 334.600 lei (70.000 euro).
Potrivit Loteriei Române, la tragerile loto de joi, 30 mai 2019, au fost acordate 14.194 de câştiguri, în valoare totală de 585.857,92 lei.
Duminica, 2 iunie 2019, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța