TULCEA: Bikers For Humanity, la a patra ediție
Publicat de Doina Sirbu, 31 mai 2019, 17:08
Sute de motociclişti din România vor reabilita mâine, apartamentele şi casele în care locuiesc 53 de copii instituţionalizaţi la Tulcea. Se întâmplă în cadrul celei de-a patra ediţii a Bikers For Humanity, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Motocicliştii vor lucra la cele şapte proprietăţi din cadrul Complexului de Tip Familial Tulcea – patru apartamente şi trei case.
Cele şapte proprietăţi vor primi electronice şi electrocasnice noi, de la frigidere, până la aspiratoare profesionale.
Pentru că Bikers For Humanity 2019 coincide cu Ziua Copilului, motocicliştii organizează şi o petrecere pentru cei mici, de la care nu vor lipsi clovnii şi cadourile.
Tot mâine, toţi cei 53 de copii vor primi un consult oftalmologic, dar și ochelari de vedere, acolo unde este cazul. Reprezentanţii Ligii Studenţilor la Medicină Dentară din Bucureşti îi vor învăţa cum să aibă grijă de dinţii lor.
redactor online – Doina Sîrbu