Roșiile românești din Programul Tomata, sigure pentru consum
Publicat de Doina Sirbu, 20 mai 2019, 15:37
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității acestora, în special pentru a determina eventuala prezență a reziduurilor de pesticide.
Potrivit MADR, de la ieșirea pe piață a primelor tomate obținute prin Program, inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare au prelevat probe pe care le-au transmis pentru analize la cele două laboratoare acreditate, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București și Laboratorul Zonal pentru Determinarea Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale Mureș.
Astfel, până la data de 17 mai 2019 au fost prelevate 54 de probe din care au fost analizate 43, restul de 11 fiind în lucru. Rezultatele arată că nu au fost depășiri ale limitelor maxime admise. Aceste rezultate demonstrează că producătorii agricoli respectă recomandările inspectorilor fitosanitari în ceea ce privește utilizarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.
Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această dată, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură. Acțiunile de control vor continua în toată țara.
Autoritatea Națională Fitosanitară manifestă prin toate activitățile un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă doar produse sigure.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – unsplash.com