CS Năvodari este campioana Diviziei Naționale de Seniori
Publicat de Catalin Donose, 18 mai 2019, 14:50
Sâmbătă după-amiază, pe Stadionul „Parcul Copilului” din Capitală s-a jucat finala Diviziei Naționale de Seniori la rugby între CS Năvodari și Știința Petroșani.
Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a făcut un meci bun și a reușit să câștige în premieră, titlul de campioană a DNS, după ce a avut în acest campionat, victorii pe linie, în toate meciurile.
Susținuți de un inimos grup de suporteri, dobrogenii s-au impus cu 23-17 (13-0) printr-un eseu reușit în ultima fază a meciului, când Știința conducea cu 17-16.
Punctele învingătorilor au fost reușite de Chiriac și Ciubotariu – eseuri și Trandafir – 2 lp, 1 drop-goal, 2 transformări.
CS Năvodari mai câștigase de două ori, medaliile de bronz și o dată pe cele de argint în Divizia Națională de Seniori.
Cătălin Donose
Foto – Radio Constanța