Ascultă Radio România Constanța Live

Port turistic pe lacul Siutghiol, la Năvodari

Port turistic pe lacul Siutghiol, la Năvodari

Publicat de , 15 mai 2019, 14:13

Pe malul lacului Siutghiol, în zona administrativă a oraşului Năvodari, va fi realizat un port turistic. Este o investiţie privată, dar care, speră autorităţile locale, va spori atractivitatea zonei.

În vreme ce interesul dezvoltatorilor este țintit, mai ales, spre malul mării, zona lacului Siutghiol a fost de multe ori neglijată. S-a investit, dar nu suficient, pentru că există o atractivitate sporită, la Năvodari, către mare. Nu c-ar fi străzile mai bune, doar că mulți au dorit o locuință de la geamul căreia să privească marea cea mare. Și pentru că a locui pe malul lacului Siutghiol nu este ușor, din cauza condițiilor naturale și birocratice.

„Lacul Siutghiol mănâncă din mal, iar cei care sunt proprietari în zonă, într-un fel sau altul, trebuie să-și scoată certificate de urbanism și autorizații pentru întărire dig“, spune primarul orașului Năvodri, Florin Chelaru.

Recent, aleșii locali au aprobat un proiect de hotărâre pentru închirirea unei suprafețe a lacului Siutghiol, peste 1000 de metri pătrați de luciu de apă, pentru un port. „O societate care cere certificate de urbanism și autorizare pentru îndiguire, iar lucrul acesta îl vom da după ce ni se prezintă avizul din partea Apelor Române, o solicitare de un port turistic pentru zona respectivă și din punctul meu de vedere e o idee foarte bună, pentru că, ceea ce ne trebuie pe zona de litoral și zona de mal a lacului Siutghiol este divertismentul. Deci, e o investiție mare, din punct de vedere financiar și dacă nu o face primăria, e un lucru util. La nivelul lacului nu e mult, dar este un început, din punctul meu de vedere. Mai există un alt port, al unei societăți, care va trebui să ia bani pe fonduri europene. S-a depus un proiect pe fonduri europene. Tot așa, port turistic. Unde n-am avea noi mai multe porturi, ca să avem atractivitate pe zona de lac Siutghiol“, a mai spus primarul orașului Năvodari.

Închirierea aduce la bugetul local 12.000 de lei anual.

Realizator – Dana Malciu / Redactor online – Liviu Predescu / Foto – Alina Enache

AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban
Social luni, 25 noiembrie 2024, 08:25

AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban

În localitatea tulceană Dăeni, părintele Alexandru Balaban desfășoară în această perioadă campania intitulată: “Fii și tu Moș...

AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban
AUDIO | Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Interviu cu dr. Adriana Mosor, medic primar dermatolog
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 07:28

AUDIO | Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Interviu cu dr. Adriana Mosor, medic primar dermatolog

Temperaturile au scăzut semnificativ în ultima perioadă, în Dobrogea am avut parte și de vânt puternic. Ne afectează pielea aceste condiții...

AUDIO | Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Interviu cu dr. Adriana Mosor, medic primar dermatolog
CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Social sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep