Acoperişuri smulse şi stâlpi de electricitate doborâţi de furtună, în Ialomiţa
Publicat de , 30 aprilie 2019, 20:51
Pompierii au intervenit marţi după-amiază, în judeţul Ialomiţa, în peste 20 de situaţii de urgenţă înregistrate din cauza vijeliei şi ploii abundente, printre care acoperişuri smulse şi stâlpi de electricitate doborâţi.
Potrivit ISU Ialomiţa, în zona industrială a oraşului Ţăndărei, din cauza vântului puternic un TIR gol a fost răsturnat în afara părţii carosabile.
„Garda Ţăndărei a acordat prim ajutor şoferului, care a refuzat transportul la spital, şi a asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului”, a informat sursa citată.
Tot la Ţăndărei, un copac s-a prăbuşit, un acoperiş a fost desprins de pe o locuinţă pe strada Agricultori, doi stâlpi de curent şi acoperişul unei case au fost puse la pământ de vânt pe strada Avalanşei, iar un copac a căzut peste firele electrice.
Pompierii au mai intervenit la Urziceni şi în alte trei localităţi.
„Pompierii au mai intervenit în municipiul Urziceni pentru degajarea acoperişului desprins al unui bloc şi pentru degajarea unui alt acoperiş, luat de vânt la Platoneşti, la inundaţia unei gospodări la Cosâmbeşti, la degajarea unui copac căzut pe DJ 212 şi a unui copac căzut pe firele electrice în comuna Mihail Kogălniceanu”, a precizat sursa citată.