Ascultă Radio România Constanța Live

Start lent al programului de economisire ‚‚Junior Centenar’’

copii - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 29 aprilie 2019, 11:30

Până la jumătatea acestei luni, au fost alimentate de părinţi, aproximativ 11.500 de conturi din cele patru milioane deschise în cadrul programului.

Practic, acest serviciu financiar destinat copiilor sub 18 ani, prevede ca cei care depun în cont cel puţin 1.200 de lei pe an, primesc de la stat o primă de 600 de lei, plus o dobândă de 3 la sută – dublă faţă de cea oferită de bănci.

Programul de economisire pentru copii, ‚‚Junior Centenar’’, nu s-a bucurat de un interes foarte mare din partea părinților în primele luni ale acestui an, explicația principală fiind, probabil, aceea că statul contabilizează situația conturilor respective abia la final de an, atunci fiind stabilite conturile care au depusă suma minimă de 1200 de lei, cea care dă dreptul la o primă de 600 de lei acordată de către stat pentru anul respectiv. Suma totală virată în aceste conturi a fost de peste 12,3 milioane de lei, cei mai mulți părinți interesați de acest program fiind din București și județele Hunedoara, Argeș, Bihor și Bacău, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice. Este bine de știut și faptul că veniturile sub formă de dobânzi și prima de stat înregistrate în contul individual de economii ‚‚Junior Centenar’’, nu sunt impozabile.

Programul Junior Centenar a fost contestat de preşedintele Klaus Iohannis care a depus la Curtea Constituţională o sesizare.

Şeful statului critică mai multe prevederi ale programului, între care cele de prelucrare a datelor sau modul de deschidere a conturilor. Sesizarea preşedintelui va fi discutată pe 5 iunie, după cum au lăsat să se înţeleagă reprezentanţi ai Curţii Constituţionale.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – unsplash.com

 

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 20:45

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată
Biserica Romano - Catolica Sf. Pius din Pietrelcina Padre Pio – foto – Liliana Fustanela
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 19:08

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”

Biserica Romano – Catolică Sf. Pius din Pietrelcina „Padre Pio” este un lăcaș de cult ce va împlini anul acesta în iunie, 15 ani de...

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”
MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:46

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară

La Medgidia, consilierii locali au adoptat în ședință ordinară indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Un alt proiect aflat...

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:29

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu

Astăzi, 24 aprilie, asupra inculpatului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, transmite IPJ Tulcea. În cursul zilei de...

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:10

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară

Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite...

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:49

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025

Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:47

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și...

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea