Tabăra de copii de la Sulina se va deschide pe data de 1 Mai
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 aprilie 2019, 12:31 / actualizat: 15 aprilie 2019, 14:44
Tabăra de copii de la Sulina se va deschide pe data de 1 Mai, iar în prima săptămână vor sosi, prin programul ”Școala altfel”, două grupe de elevi din Piatra Neamț. În vacanța de vară, peste 3000 de tineri vor fi găzduiți în centrele de agrement de la Sulina și Babadag.
S-au făcut investiții în cele două tabere, Sulina și Babadag, astfel încât, cei care și-au programat un sejur într-unul din aceste centre, să beneficieze de toate condițiile. Pe lângă cei 1600 de tineri din diaspora, care sunt așteptați în perioada 01.07 – 27.08, în cadrul programului Arc, la Sulina mai sunt și alte proiecte.
Liviu Ulrich, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Tulcea, în dialog cu Aura Mierluș:
Liviu Ulrich – Mai vin copii în taberele sociale, avem un proiect de tabără națională ”Prietenii Deltei”, avem o serie de 200 de tineri ruși lipoveni și cam cu aceștia se închide vacanța de vară, care-i foarte scurtă.
Aura Mierluș – De asemenea, la Babadag, sunt amenajate 50 de locuri. Sunt așteptați aici, peste 200 de tineri.
Liviu Ulrich – Este într-o zonă pitorească, cu o priveliște foarte frumoasă, i se mai spune și Sinaia Dobrogei, ea a fost, mulți ani de zile, scoasă din circuit, dar, în urmă cu doi ani de zile, am reușit să o reabilitez, să obținem toate avizele de funcționare, așteptăm și aici, în jur de 200 de copii. Ei vin, în special, pentru a vizita cetatea Enisala și alte obiective care sunt în zona Babadagului.
Aura Mierluș – Au parte de activități pregătite de dumneavoastră?
Liviu Ulrich – Îi așteaptă excursii în pădurea Babadag, la bujori, jocuri în grădina pe care o avem acolo și excursiile la lacul Razelm și cetatea Enisala.
Aura Mierluș – Cât costă o zi, masa și cazare?
Liviu Ulrich – La Sulina, o zi, cu pensiune completă, costă 80 de lei. La Babadag se asigură doar servicii de cazare, masa este în regim de catering, pe care o comandă de la agenți economici, din zonă. Pentru cazare costă 35 de lei de persoană.
Aura Mierluș – Așadar, câți tineri așteptați în cele două tabere?
Liviu Ulrich – Peste 3000 de tineri. La Sulina ne apropiem, tot timpul, de 100% din capacitatea de cazare. Copiii vor sta în condiții foarte bune. Au aer condiționat în fiecrae camera, au apă caldă curentă, au cazarmamentul nou, au internet, wifi peste tot în tabără.
Aura Mierluș – Pentru tabăra Bididia, din municipiul Tulcea, care este, de ani buni, în conservare, s-a întocmit un proiect de reabilitare, din fonduri europene, în valoare de 5 milioane de euro.
Liviu Ulrich – Este o tabără, pe care, Ministerul Tineretului și Sportului a predat-o către primăria din Tulcea, în anul 2011, a fost în conservare, până acum, și se așteaptă aprobarea acestui proiect.
Realizator – Aura Mierluș / Redactor Liviu Predescu / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța