Ascultă Radio România Constanța Live

Credincioşii catolici sărbătoresc Floriile

Credincioşii catolici sărbătoresc Floriile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 aprilie 2019, 11:25

Duminica Floriilor este începutul unui mare paradox şi îndeamnă la apropierea cu smerenie de Dumnezeu, afirmă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş.

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

„Duminica Floriilor e începutul unui mare paradox. Probabil cel mai mare din istoria omenirii. În ce sens? Isus, Fiul lui Dumnezeu, intră triumfător în Ierusalim, dar aceleaşi persoane, aceiaşi cetăţeni, care l-au ovaţionat, care au strigat ‘Osana!’, sunt în stare, mai apoi, să îl trimită la moarte. Paradoxul lui Dumnezeu, care este primit şi apoi trădat. Dar nu este nimic nou în istoria omului de ieri şi nici în istoria omului de astăzi. De aceea, Săptămâna Sfântă, Duminica Floriilor şi tot ceea ce urmează ne cuprinde pe toţi şi ne regăseşte pe toţi în acea capacitate de a spune ‘Osana, Fiul lui David!, Să-l primim pe Dumnezeu şi să-l trădăm'”, declară pr. Francisc Doboş.

El spune că această istorie se regăseşte în viaţa fiecăruia dintre noi şi îndeamnă la smerenie.

„Adică nu este doar istoria altora, este istoria mea. Şi tocmai de aici începe săptămâna unui mare faliment, cel mai mare faliment: răstignirea şi uciderea Fiului lui Dumnezeu, care duce mai apoi la soluţia Vieţii, la soluţia Învierii. Tocmai de aceea, acest mare paradox nu se termină niciodată, pentru că se regăseşte în inima şi în viaţa mea, se regăseşte în inima şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Începem triumfător, terminăm lamentabil, dar Dumnezeu are ultimul cuvânt: Învierea şi Viaţa. Pentru mine şi pentru fiecare dintre cei care se apropie de Dumnezeu cu smerenie şi recunosc: ‘Da, am greşit! Am falimentat! Am nevoie de viaţă, am nevoie de respiraţie spirituală, am nevoie de Dumnezeu!'”, mai spune Francisc Doboş.

***

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Isus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Isus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ‘Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului’. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Isus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Isus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Isus Cristos.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndărenu / Foto – Unsplash.com

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 17:44

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe din Niculițel, unde...

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 16:47

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche

În ultimele luni, în județul Tulcea, mai multe Grupuri de Acțiune Locală au desfășurat sesiuni de animare și informare, în preambulul...

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân