Beneficiarii programului RESPECT iniţiat de Primăria Constanţa pot folosi în continuare tichetele sociale emise în luna februarie
Publicat de Doina Sirbu, 5 aprilie 2019, 17:21
Beneficiarii programului RESPECT iniţiat de Primăria Constanţa pot folosi în continuare tichetele sociale emise în luna februarie, chiar dacă durata valabilităţii acestora a fost trecută greşit.
Pe fiecare tichet a fost trecut termenul de valabilitate 31 martie, în loc de 31 decembrie 2019.
Emitentul tichetelor, o firmă privată, a informat oficial toate unităţile comerciale înscrise în programul „RESPECT” despre această greşeală de tipărire, astfel că toţi beneficiarii au posibilitatea să le folosească până la sfârşitul anului, informează Primăria Constanţa într-un comunicat de presă.
Toate tichetele care au fost refuzate la plată vor fi returnate firmei emitente până cel târziu luni, 8 aprilie 2019, iar în cel mai scurt timp vor fi retipărite şi livrate direct la adresa beneficiarilor, mai spun reprezentanţii municipalităţii.
foto – Primăria Constanța