INSP: 43 de cazuri noi de rujeolă, înregistrate în ultima săptămână
Publicat de Doina Sirbu, 5 aprilie 2019, 14:36
Un număr de 43 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în şase judeţe şi în Bucureşti, în perioada 1 – 5 aprilie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Conform sursei citate, numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România, raportate până la 5 aprilie, este de 16.336, fiind înregistrate 62 de decese.
Cele 43 de cazuri nou confirmate în ultima săptămână au fost înregistrate în Sălaj – 20; Buzău – 10; Bihor şi Teleorman – câte cinci cazuri; Municipiul Bucureşti, Dolj şi Galaţi – câte un caz.
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat, de la începutul epidemiei, la copiii nevaccinaţi.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru unu din 1.000 de bolnavi, rujeola este mortală.
sursa – AGERPRES