Fregata „Regele Ferdinand”, alături de partenerii din alianță
Publicat de Doina Sirbu, 29 martie 2019, 11:14
Fregata „Regele Ferdinand” a plecat joi, 28 martie, din portul militar Constanța, pentru a se integra în gruparea navală permanentă NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care mai fac parte nave militare ale Canadei, Olandei, Spaniei și Turciei.
Gruparea navală NATO va desfășura, până la data de 18 aprilie, misiuni de supraveghere maritimă în Marea Neagră, pentru întărirea măsurilor de descurajare a provocărilor la adresa securității în regiune, dar sunt prevăzute și escale în porturile Trabzon (Turcia), Constanța și Poti (Georgia), pentru refacerea capacității de luptă.
Luna aceasta se împlinesc 15 ani de când țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice și din anul 2004 până în prezent Forțele Navale Române au participat la zeci de misiuni sub stindardul NATO, în Marea Neagră, în Marea Mediterana și în Afganistan. Angajamentul continuu al României şi al Aliaților, pentru securitatea şi pentru apărarea comună, asigură credibilitatea şi relevanţa NATO în beneficiul tuturor statelor membre şi al securităţii euro-atlantice.