Ziua Mondială a Teatrului | Actorul Mihai Sorin Vasilescu, la „Interviul dimineții“: „Veniți la teatru. Iubiți-vă artiștii de pe scenă!“
Publicat de , 27 martie 2019, 10:19
27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Iniţiată pentru prima dată la Viena, în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru, Ziua mondială a Teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.
Invitat în studioul Radio Constanța, actorul Mihai Sorin Vasilescu ne-a vorbit despre teatru și arta de a fi actor.
Redactor: Să începem cu o definiție a teatrului…
Mihai Sorin Vasilescu: Eu cred că teatrul este un templu al vieții. Pe scena teatrului trăiesc mii și mii de personaje, care bucură sau întristrează publicul rege.
Redactor: De ce vin oamenii la teatru?
Mihai Sorin Vasilescu: În primul rând ca să se bucure, să uite de problemele cotidiene și în același timp să trăiască împreună cu personajele de pe scenă alte vieți. În momentul de față cred că e o perioadă bună pentru teatru și cea mai mare bucurie a mea este că tinerii au revenit în sălile de spectacol. Vin cu plăcere, vin în număr mare și asta ne bucură, asta e menirea noastră : să-i bucurăm, să-i educăm dacă putem și să-i facem să uite puțin de laptop, de calculator
Redactor: De ce v-ați ales profesia de actor?
Mihai Sorin Vasilescu: Dacă dau timpul înapoi, ceva-ceva a fost. Nu am fost un elev strălucit, îmi făceam lecțiile în ultimul moment și chiar din clasa întâi nu-mi învățam poeziile de acasă, ci cu 10 minute înainte să vină învățătoarea în clasă. Și le știam perfect. A fost un semn, nu mă gândeam în niciun caz la actorie. Pe urmă, având și un glas mai special moștenit de la tatăl meu, învățătoarea m-a pus să recit la sfărșitul primei clase, într-o sală imensă. Și când am ieșit în fața cortinei n-am mai știut o vorbă. Am luat și două palme, mi-a suflat învățătoarea tot textul din spatele cortinei și asta a fost prima mea experiență cu scena. Cea care mi-a dat calea către teatru a fost profesoara mea de limba română din clasa a XI-a, doamna Antipa de la Liceul I.L. Caragiale din București. Mi-a dat o notă de 4 pentru că nu învățasem apoi m-a pus să citesc o poezie din manual și mi-a spus «Măi, prostule, tu reciți așa frumos, de ce nu înveți?» În momentul acela a apărut așa un declic, ea m-a băgat în niște serbări ale liceului. I-am spus că nu vreau să recit poeziile cu Ceaușescu, să îmi dea poezii cu țara, cu natura. A fost de acord și de aici a plecat totul.
Redactor: Când ați jucat în prima piesă?
Mihai Sorin Vasilescu: Am avut norocul să joc la Cassandra, teatrul studenților, al IATC-ului, încă din primul an de studenție, când maestrul Dem Rădulescu m-a luat la clasa pe care o avea atunci (anul IV) și am jucat în „Omul cu mârțoaga“. Am fost ajutorul de arhivar. Atunci, în 1977, a fost prima mea ieșire pe o scenă profesionistă.
Redactor: Aveți 39 de ani de activitate pe scenă. Care au fost cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus scena?
Mihai Sorin Vasilescu: Au fost destule. Pot să spun că cea mai mare realizare ca actor a fost în 1995, când am montat spectacolul „Falstaff story“, o adaptare după Shakespeare a lui Alexandru Darian, care a semnat și regia, coregrafia Fănică Lupu, muzica Nicu Alifantis. Am luat atunci o mulțime de premii de interpretare, inclusiv de la Asociația Umoriștilor Români condusă la vremea aceea de regretatul Valentin Silvestru. Iar ca manager, în anul 2000 am realizat cel mai important spectacol de revistă, „Sfânt și păcătoși“, scris de Dan Mihăescu și Carmen Aldea Vlad, muzica Horia Moculescu, coregrafia Victoria Bucun. Și la momentul acela cineva spunea că s-a luat praful de pe revistă.
Redactor: Generaţia mea a avut posibilitatea să cunoască nume importante ale teatrului românesc. Vorbim de oameni de teatru care au rămas în conştiinţele multor români ca mari actori. Ce putem să gândim la ora actuală despre teatru sau actori? Care este condiția actorului în 2019?
Mihai Sorin Vasilescu: Ingrată, ca întotdeauna. Actorii sunt oamenii care vor să muncească. E adevărat că trebuie să și trăiască. Și vreau să vă spun că în ultimii doi ani au început și ei să mai trăiscă. Adică sunt niște salarii mai omenești, decente. Dar, în general, pasiunea actorului depășește nevoia materială. Actorul vrea să fie pe scenă, se dăruiește publicului cu tot sufletul și cu toată mintea lui. Cum spunea una dintre profesoarele mele: actorii lucrează cu nervii.
Redactor: Nu am vorbit despre proiectele dumneavoastră de viitor. Ce ne puteți spune?
Mihai Sorin Vasilescu: N-am! Depinde de mai mulți factori. Sunt mai în vârstă, dar eu zic că încă mai fac față. Am renunțat să îmi mai fac proiecte de viitor. La un moment dat mi-am făcut stagiatura la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și, la un moment dat, s-a schimbat directorul și acolo și erau ședințe prelungi pe vremea aceea. Și la un moment dat un mașinist simpatic a zis „Domnule, hai s-o scurtăm: eu știu că cine se urcă pe mama îi zic tatăl. Așa că ce ne-o da bunul Dumnezeu și noua conducere, acceptăm!“
Redactor: În încheiere, aş dori să transmiteţi un mesaj publicului constănțean…
Mihai Sorin Vasilescu: Veniți la teatru! Iubiți-vă artiștii de pe scenă! Iar pentru cei din teatru, spun o replică: Iubiți-vă, pentru că sunteți în teatru. Nu iubiți-vă că sunteți la teatru!
Redactor: Larisa Calistru