INS: Sporul natural negativ s-a accentuat în luna ianuarie
Publicat de , 18 martie 2019, 10:07
Sporul natural negativ s-a accentuat în România, în luna ianuarie a acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 9.867 faţă de cel al nou-născuţilor vii, reiese din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna ianuarie 2018 numărul decedaţilor l-a depăşit cu 6.495 pe cel al nou-născuţilor vii. În prima lună a acestui an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 159, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu şase mai mic, la nivel comparativ.
Pe de altă parte, în ianuarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat cu 346 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent. De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 143 de divorţuri, în perioada analizată.
Raportat la luna decembrie 2018, în ianuarie a acestui an, s-a înregistrat naşterea a 16.969 de copii, cu 2.150 mai mulţi, în timp ce numărul deceselor a fost de 26.836, cu 1.278 mai multe, la nivel comparativ.
Tot faţă de ultima lună din 2018, în ianuarie 2019, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an a fost de 104, în creştere cu 16.
De asemenea, în ianuarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.270 de căsătorii, cu 1.929 mai puţine decât în luna decembrie 2018, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 896, cu 1.827 mai puţine decât în luna decembrie 2018.
Sursa: Agerpres