Un nou incendiu de vegetație uscată în județul Tulcea FOTO
Publicat de , 16 martie 2019, 16:10
Pompierii tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care a cuprins o suprafață de aproximativ 15 hectare.
Potrivit ISU Delta Tulcea, 6 subofițeri din cadrul Secției de pompieri Măcin, împreună cu 6 membri ai SVSU Jijila și 3 localnici au intervenit între localitățile I.C. Brătianu și Garvăn, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată și stuf, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 15 hectare.
Misiunea a fost îngreunată de vântul foarte puternic. În apropiere era și o fermă la care focul se putea extinde, dar pompierii au reușit să limiteze înaintarea flăcărilor.
Foto: ISU Tulcea