VIDEO Avram Iancu, hotărât să termine Ultramaratonul Arctic. A rămas singurul român din competiția de peste 600 de kilometri
Publicat de , 12 martie 2019, 13:15
Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut după ce a traversat înot Canalului Mânecii şi a parcurs traseul Dunării de la izvoare şi până la vărsare, participă la cel mai dur maraton din lume, „6633 Arctic Ultra”.
„Avram Iancu înfruntă furtuna de pe râul înghețat cu gândul la familie și la țara sa. În ciuda vremii potrivnice astăzi l-am surprins pe Avram cântând propria versiune a «Treceți batalioane…»“ – transmite echipa care îl însoțește în aventura sa.
Potrivit aceleiași surse, el a rămas singurul român în cursa de 380 mile (611 kilometri) din care a parcurs deja jumatate în 96 de ore de la start. Cursa poate fi urmărită live.
„Moralul său este bun, mintea limpede, însă se roagă să îl țină picioarele să parcurgă a doua jumătate a cursei în următoarele 120 de ore, până pe 16 martie la ora locală 10.30, când se împlinesc 9 zile de la start, termenul limită impus de organizatori“, a anunțat echipa.
Avram Iancu a participat şi anul trecut la Ultramaratonul Arctic 6633 de la Polul Nord, dar a fost nevoit să abandoneze după o zi, din cauza unor probleme de sănătate la un picior.
„Sunt pentru a doua oară în Whitehorse, am venit să termin ceea ce am lăsat neterminat, sunt deja de două zile, mă bucur că am reușit să recuperez puțin diferența de fus orar, deja am făcut și check-list-ul, oficialii au venit și mi-au verificat echipamentul, mă bucur că totul este în regulă. Practic, acum așteptăm startul, intrăm în linie dreaptă în această așteptare“, a transmis Avram Iancu, înainte de a lua startul cursei din acest an.
Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele realizate de-a lungul anilor în confruntări extreme, el reuşind să străbată înot Canalul Mânecii şi cursul fluviului Dunărea, de la izvoare până la Marea Neagră.
Ultima provocare a bibliotecarului din Petroşani a avut loc în toamna anului trecut şi a fost dedicată Centenarului Marii Uniri. Iancu a înotat de-a lungul ţărmului Mării Negre, de la Sulina la Istanbul, pe o distanţă de 680 de kilometri, timp de 60 de zile, din care 50 de zile le-a petrecut efectiv în apă. El a înotat zilnic, fără costum de neopren şi fără labe de înot, între 13,8 şi 15 kilometri, la o temperatură a apei de 15-16 grade Celsius.
Video: Atelier Media