Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 16 martie

Calendarul zilei – 16 martie

Publicat de Codrin RAITA, 16 martie 2019, 06:00 / actualizat: 18 martie 2019, 13:03

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Crosul pentru Viață 2019, ajuns la a V-a ediție, va avea loc ȋn Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din București, incluzând Crosul Familiei și Crosul Copiilor. Crosul pentru Viață 2019 este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață” ȋn parteneriat cu „Pegas Triatlon Club” și cu susținerea activă a Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și a Voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

– Ambasade

* Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Irlandei (St Patricks Day) se desfăşoară „6 Nations Cup” (eveniment de rugby) care va avea loc în cadrul barului Champions în incinta hotelului Marriott – ora 12:00. Participă Sean Canney – ministrul irlandez pentru dezvoltarea comunităţii, resurse naturale şi dezvoltare digitala) ministru ataşat, şi H.A. Derek Feeley – ambasadorul Irlandei în România

– Diaspora

* Roma: Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii Pontificale San Tommaso d’Aquino – Angelicum, în colaborare cu Ajuvantes Onlus, prezintă rezultatele unei cercetări etnografice asupra prejudecăţilor anti-româneşti la Roma. Evenimentul exclusiv, realizat cu patronajul Ambasadei României la Sfântul Scaun şi al Accademia di Romania in Roma, va fi prezentat începând cu ora 10:00, în Aula MINOR a Universităţii Angelicum. În deschiderea evenimentului vor avea loc alocuţiunile oficialităţilor şi ale reprezentanţilor instituţiilor care au acordat patronajul, urmate de prezentarea Raportului de profesorul coordonator Antonio Riccio şi de echipa de cercetători

– Cultură

* Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” organizează concertul „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”, Geografii muzicale: Indonezia – ora 11:00, la Ateneul Român. Interpreți: Ansamblul Gamelan Jepun Bali, condus de compozitorul Lucian Zbarcea

* În cadrul primei expoziții a anului de la ARCUB, „O retrospectivă din dragoste” (26 feb. – 7 apr.), de Ana Bănică, artista vizuală va susține, în luna martie, o serie de evenimente conexe destinate atât publicului larg, cât și comunității artistice. Astăzi, de la ora 11:00, în Sala Coloanelor, la ARCUB, Ana Bănică îi așteaptă cei interesați la atelierul pentru familii „Arborele”. Curator: Ioana Ciocan; arhitect: Attila Kim

* Teatrul de Comedie prezintă premiera spectacolului „Trucul lui Patrick”, de Kristo Šagor, regia Anca Maria Colțeanu, scenografia Matei Vladimir, grafica video  Andrei Stamate, muzica  Ovidiu Savu – ora 19:30, la Sala Studio. Traducerea piesei a fost realizată cu sprijinul Institutului Goethe de Ciprian Marinescu

* Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă spectacolul „Liliacul”, o operetă în trei acte de Johann Strauss – fiul – ora 18:30. Regia artistică și adaptarea libretului: Cătălin Voineag

* AG Weinberger susţine concertul „Blues cu dragoste” – ora 20:00, The Ace, Str. Lipscani nr. 78, Centrul Vechi

* Târgu-Mureş: Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş prezintă premiera spectacolului „Toate mi se întâmplă numai mie” de Mihai Ignat – ora 19:30, la Sala Mică

  

– S-a întâmplat într-o zi de 16 martie

* Acum 314 ani (1705) Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic. La data de 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an

* Acum 198 de ani (1821) Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, lansa „Proclamaţia către bucureşteni”, prin care îi chema la lupta antiotomană. Această dată a fost înscrisă şi pe documentul programatic al Revoluţiei de la 1821, intitulat „Cererile norodului românesc”. La 21 martie a intrat în Bucureşti, iar în următoarele zile şi-a aşezat tabăra militară pe platoul de lângă Mănăstirea Cotroceni, lăsând garnizoane de panduri şi la mănăstirile Mihai Vodă, Antim şi la Mitropolie

* Cu 122 de ani în urmă (1897) apărea Legea pentru înfiinţarea Societăţii naţionale de agricultură din România şi a comisiilor agricole (16/28)

* Acum 93 de ani (1926) avea loc lansarea cu succes a primei rachete cu combustibil lichid. Creată de fizicianul şi inventatorul american Robert Goddard Hutchings (n. 1882 – m. 1945), aceasta s-a ridicat la o înălţime de 12 metri şi a zburat pe o distanţă de 56 de metri

* Cu 54 de ani în urmă (1965) a avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Pădurea spânzuraţilor”, ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu. Scenariul este semnat de Titus Popovici, iar regia de Liviu Ciulei, în distribuţie regăsindu-se actorii Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Liviu Ciulei şi György Kovacs. Filmul a fost distins cu Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes

* Acum 53 de ani (1966) astronauţii americani Neil Armstrong (1930 – 2012) şi David Scott (n. 1932), aflaţi la bordul navetei Gemini 8, au reuşit prima conectare a unei navete spaţiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena

* Se împlinesc 25 de ani (1994) de la crearea Comunităţii Economice și Monetare a Africii Centrale (Communauté Économique et Monétaire des Etats de l’Afrique Centrale – CEMAC), ce include șase țări: Camerun, Congo, Gabon, Guineea Ecuatorială, Republica Centrafricană și Ciad. CEMAC își are originea în fosta Uniune Vamală și Economică a Africii Centrale (instituită la 8 decembrie 1964), precedată, la rândul său, de Uniunea Vamală Ecuatorială (creată în iunie 1959)

* Se împlinesc 20 de ani (1999) de când Comisia Europeană, prezidată de Jacques Santer, şi-a anunţat demisia, fapt fără precedent în istoria instituţiei europene. Decizia intervine ca urmare a unui raport foarte critic, care stabileşte „marea responsabilitate colectivă” a Comisiei în cazurile de fraudă semnalate la sfârşitul anului 1998. În data de 24 martie, fostul premier italian Romano Prodi, este desemnat pentru succesiunea lui Santer

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1815: A murit Ioan Piuariu-Molnar, primul medic titrat român (a iniţiat prima publicaţie ştiinţifică medicală românească, „Sfătuire către studenţii în chirurgie”, în 1793), filolog (autorul primei gramatici româno-germane) şi traducător (a tradus lucrări de medicină, de istorie, de apicultură); s-a numărat printre cei care au redactat „Supplex Libellus Valachorum” (1791); a fost un excelent precursor în toate domeniile pe care le-a abordat (n. 1749)

 

– 1883: S-a născut scriitorul Carol Ardeleanu (m. 1949). NOTĂ: Site-ul www.crispedia.ro dă naşterea la 18.III.1883

 

– 1883: S-a născut actorul Gheorghe Storin (m. 1968)

 

– 1888, 16/28: S-a născut poetul basarabean Alexie Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

 

– 1897: S-a născut Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (m. 1992)

 

– 1903, 16/29: S-a născut actorul Jules Cazaban (m. 1963)

 

– 1913: S-a născut Radu Brateş (pseudonimul literar al lui Gheorghe I. Biriş), poet, istoric literar, publicist şi preot (m. 1973)

 

– 1923: S-a născut Sergiu Cunescu, om politic social-democrat; a reînfiinţat, imediat după decembrie 1989, Partidul Social Democrat Român, unul dintre cele trei partide istorice, alături de PNŢ şi PNL; preşedinte al PSDR în perioada 1990-1999; s-a retras din viaţa politică odată cu fuziunea PSDR cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), în 2001 (m. 2005)

 

– 1924: S-a născut actorul Horia Şerbănescu (m. 2010) – 95 de ani

 

– 1935: S-a născut actorul Gheorghe Şimonca (m. 2005)

 

– 1936: S-a născut Bujor Nedelcovici, prozator, eseist şi critic cinematografic, stabilit în Franţa din anul 1987

 

– 1947: S-a născut compozitorul, muzicologul, scriitorul şi profesorul Valentin Petculescu

 

– 1948: S-a născut Bogdan C. Simionescu, chimist şi profesor; membru al Academiei Române (2009), vicepreşedinte al acestui for (din 2014)

 

– 1954: S-a născut graficianul Adrian Aramă – 65 de ani

 

– 1957: A murit (la Paris, unde se stabilise din anul 1904) sculptorul Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă a artei secolului al XX-lea; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1876)

 

– 1967: S-a născut compozitorul şi profesorul Dan Dediu

 

– 1977: A murit tenorul şi pedagogul Constantin Stroescu (n. 1886)

 

– 1986: A murit Alexandru Rally, poet, traducător şi bibliograf (a realizat numeroase traduceri din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (n. 1897)

 

– 1995: A murit soprana Magda Ianculescu (n. 1929). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 14 martie 1995

 

– 1999: A murit inginerul Nicolae Tipei; specialist în electromecanică şi aeronautică; în 1971 s-a stabilit în SUA; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1913) – 20 de ani

 

– 2003: A murit actriţa Elena Albu (n. 1949)

 

– 2005: A murit Sergiu Cunescu, om politic social-democrat; a reînfiinţat, imediat după decembrie 1989, Partidul Social Democrat Român, unul dintre cele trei partide istorice, alături de PNŢ şi PNL; preşedinte al PSDR în perioada 1990-1999; s-a retras din viaţa politică odată cu fuziunea PSDR cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), în 2001 (n. 1923)

 

– 2018: A murit juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; fondatorul Facultății de Drept din Craiova; membru corespondent al Academiei Române (n. 1935) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bratislava: Alegeri prezidenţiale

 

– Madrid: Manifestaţie împotriva procesului liderilor separatişti catalani

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1585: S-a născut Gerbrand Adriaensz Bredero, poet și dramaturg olandez (m. 1618)

 

– 1680, 16/17: A murit François de la Rochefoucauld, filosof şi moralist francez (n. 1613)

 

– 1736, 16/17: A murit Giovanni Battista Pergolesi, compozitor italian (n. 1710)

 

– 1750: S-a născut Caroline Lucretia Herschel, astronom britanic de origine germană; este descoperitoarea mai multor comete, îndeosebi cometa periodică 35P/Herschel-Rigollet, care îi poartă numele (m. 1848)

 

– 1789: S-a născut fizicianul german Georg Simon Ohm; cercetări în domeniile electricităţii, opticii şi acusticii (m. 1854) – 230 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) menționează naşterea la 16.III.1787, iar decesul la 7.VII.1854

 

– 1794: S-a născut Ami Boué, geolog austriac de origine franceză (m. 1881) – 225 de ani

 

– 1834: S-a născut geologul, naturalistul şi chirurgul scoţian James Hector (m. 1907) – 185 de ani

 

– 1839: S-a născut poetul francez Sully Prudhomme (nume real: René-François-Armand Prudhomme); primul laureat al Premiului Nobel pentru literatură, la 10 decembrie 1901 (m. 1907) – 180 de ani

 

– 1868, 16/28: S-a născut prozatorul şi dramaturgul rus Maxim Gorki (m. 1936)

 

– 1898: A murit Aubrey Beardsley, desenator, ilustrator şi grafician englez (n. 1872)

 

– 1906: S-a născut Francisco Ayala (numele complet: Francisco de Paula Ayala García-Duarte), unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi eseişti ai Spaniei (m. 2009)

 

– 1914: A murit Charles Albert Gobat, avocat şi om politic elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1902, împreună cu Élie Ducommun (n. 1843) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Tonino Guerra, scriitor, pictor, sculptor şi scenarist italian; a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori de film din lume, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini sau Andrei Tarkovski (m. 2012)

 

– 1925: A murit medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (n. 1866)

 

– 1926: S-a născut Jerry Lewis, actor, comediant, cântăreţ, regizor de film, scenarist şi producător american (m. 2017)

 

– 1928: S-a născut Christa Ludwig, mezzosoprană germană

 

– 1929: S-a născut Celina González, cântăreaţă şi compozitoare cubaneză (m. 2015) – 90 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 16.III.1928

 

– 1930: S-a născut pianistul şi compozitorul american de jazz Tommy Flanagan; a cântat în compania unor personalităţi ale genului, precum John Coltrane, Miles Davis, Ella Fitzgerald (m. 2001)

 

– 1934: S-a născut Sir Roger Norrington, dirijor englez – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut mezzosoprana spaniolă Teresa Berganza

 

– 1940: S-a născut Bernardo Bertolucci, regizor de film şi scenarist italian. NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca an al naşterii 1941

 

– 1940: A murit scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf; prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1909 (n. 1858)

 

– 1952: S-a născut actorul american Irwin Keyes (m. 2015)

 

– 1953: S-a născut programatorul american Richard Matthew Stallman; mare susţinător al „software-ului liber”, a fondat Free Software Foundation şi a dezvoltat colecţia de compilatoare GNU

 

– 1959: S-a născut politicianul norvegian Jens Stoltenberg, secretar general al NATO (din 1.X.2014); fost premier al Norvegiei timp de trei mandate (2000 – 2001, 2005 – 2009 şi 2009 – 2013); i-a succedat la conducerea NATO danezului Anders Fogh Rasmussen  – 60 de ani

 

– 1968: A murit compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (n. 1895)

 

– 1979: A murit Jean Monnet (numele întreg: Jean Omer Marie Gabriel Monnet), om de afaceri, bancher, diplomat şi om politic francez, considerat arhitectul unităţii europene; după terminarea primului război mondial a fost secretar general adjunct al Ligii Naţiunilor, înfiinţate în 1919; în anii ce au urmat, datorită experienţei acumulate în domeniul finanţelor internaţionale, s-a implicat şi în reorganizarea finanţelor din mai multe ţări est-europene, precum România şi Polonia; în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, la 5 aug. 1943, Jean Monnet afirma că, pentru a fi prevenite pe viitor războaiele pe continent, “statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie…”; în acest sens, echipa sa a început să lucreze, după război, la conceptul de “Comunitate Europeană”; la 9 mai 1950 Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a rostit aşa-numita “Declaraţie Schuman” în numele guvernului francez; declaraţia, iniţiată şi pregătită de către Monnet, propunea plasarea întregii producţii germano-franceze de cărbune şi oţel sub o înaltă autoritate; acesta va fi Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, predecesoarea Comunităţii Economice Europene şi, ulterior, a Uniunii Europene (n. 1888) – 40 de ani

 

– 1998: A murit Sir Derek H.R. Barton, chimist englez; a contribuit la dezvoltarea unui nou domeniu de studiu în chimia organică, analiza conformaţională; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1969, împreună cu norvegianul Odd Hassel (n. 1918)

 

– 2008: A murit Mihai Dolgan, compozitor şi interpret de muzică uşoară din R. Moldova (n. 1942)

 

– 2013: A murit actorul britanic de film Frank Thornton (n. 1921)

 

– 2015: A murit compozitorul şi pianistul american Don Robertson (n. 1922)

 

– 2016: A murit Alexander Esenin-Volpin poet, filosof şi matematician rus; disident, unul dintre liderii mişcării pentru drepturile omului în URSS; fiul poetului Serghei Esenin (n. 1924)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie