Conferinţa Regională a UNPR la Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 martie 2019, 14:01
Astăzi la Constanța, a avut loc Conferinţa Regională a UNPR, zona Sud-Est la care au participat, pe lângă liderul organizaţiei naţionale, Gabriel Oprea, lideri ai organizaţiei centrale, şi preşedinţi din 8 judeţe.
UNPR este în reorganizare, iar la alegerile europarlamentare din acest an va candida cu listă proprie, a susţinut, astăzi, la malul mării, liderul partidului, Gabriel Oprea.
Ilie Năstase este unul dintre numele ce se vor afla pe lista UNPR la alegerile europarlamentare din acest an.
Oprea a declarat că obiectivul strategic al partidului este de a reveni la nivelul la care au fost atât la nivel local, cât şi în Executivul României.
Fostul vicepremier a spus că pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor şi-au fixat ca ţintă un procent de 10%, iar pentru alegerile generale din acest an vor stabili în luna iunie dacă vor avea candidat, sau vor spijini candidatul altui partid.
Redactor – Dana Malciu