Reabilitarea șoselei de centură a municipiului Tulcea va fi gata în acest an, promit autoritățile locale
Publicat de , 28 februarie 2019, 08:16
Centura municipiului Tulcea se va finaliza în acest an, promit autoritățile locale. Tot la Tulcea, în scurt timp vor începe lucrările la o parcare supraetajată de aproximativ 450 de locuri, necesară mai ales în perioada sezonului estival.
„Avem în lucru varianta orașului, de aproape 3 kilometri, care a fost de anul trecut începută, o parte din ea a fost reabilitată, anul acesta are ca termen de finalizare și rezolvăm o mare problemă“, a declarat primarul Constantin Hogea.
Investițiile se vor realiza cu finanțare de la bugetul local și au ca scop fluidizarea traficului în oraș. „Mai avem o parcare mare, de 400 – 450 de locuri, care este în special destinată turiștilor, este undeva în amonte de Gara CFR, de Gara NAVROM și de Autogară, pentru că noi avem norocul să fie toate în același loc și, în perioada sezonului estival, ne confruntăm cu o mare problemă privind presiunea pe locurile de parcare, iar de multe ori se dovedește că și pentru tulceni sunt insuficiente, iar când vin și turiștii noi trebuie să le creăm niște facilități. Recunoaștem, orașul Tulcea este un oraș turistic de tranzit, pentru că destinația finală a turiștilor este Delta, dar oamenii vor să știe că-și lasă mașina în siguranță, așa că le vom crea această facilitate, cu cartelă, cu pază, cu barieră, în așa fel încât, indiferent cât stă acel om, evident, contra cost, în momentul când vine să știe că-și poate recupera mașina în bune condiții și că nu îl obligăm să lase mașina prin tot felul de spații, printre blocuri sau printre trotuare“, a declarat, pentru Radio Constanța, primarul Constantin Hogea.
Parcarea va fi gata înainte de sezonul estival din 2020, a mai precizat edilul Tulcei. Întârzierile în efectuarea unor investiții sunt cauzate de modificările apărute anul trecut și anul acesta în modul de repartizare a fondurilor de la bugetul de stat.
Redactor: Cristina Iliuță