Bilanţ IGPF pe 2018: Migraţia a scăzut la jumătate; numărul maşinilor furate şi descoperite la frontieră s-a dublat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 februarie 2019, 09:44
Migraţia a scăzut la jumătate, iar numărul maşinilor furate în străinătate şi descoperite la frontierele României s-a dublat în 2018, a afirmat marţi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, comisarul-şef Adrian Popescu, la bilanţul IGPF pe anul trecut.
Potrivit acestuia, în 2018 poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 2.986 de străini care au încercat să treacă ilegal frontiera. Dintre aceştia, 1.649 au vrut să intre în România, iar 1.337 să părăsească ţara.
Toate aceste persoane, spune şeful IGPF, au avut sprijinul unor traficanţi.
Astfel, au fost depistate 425 de grupuri de migranţi şi 170 de facilitatori, cetăţeni români şi străini, implicaţi în activităţi de trecere ilegală a frontierei.
Un număr de 1.620 de persoane au fost depistate acţionând ilegal la frontiera verde, iar 1.078 dintre migranţii depistaţi au încercat să treacă ilegal frontiera ascunşi în mijloace de transport. Celelalte 288 de persoane au fost prinse încercând să treacă ilegal folosindu-se de alte metode, precum documente de călătorie şi vize false, substituire de persoană sau evitarea controlului de frontieră.
În total 847 de persoane au cerut acordarea statutului de azilant la structurile poliţiei de frontieră şi au fost predate reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Imigrări pentru întreprinderea măsurilor legale.
Referitor la tentativele de introducere în România a unor maşini furate, şeful IGPF a precizat că, în anul 2018, în zona de competenţă a poliţiei de frontieră au fost descoperite 253 de autovehicule semnalate ca fiind căutate de autorităţi sau suspecte a fi furate. Este vorba despre 207 autoturisme, 29 de microbuze, patru motociclete, nouă automarfare şi patru remorci. Conform şefului IGPF, procentul a crescut cu 67,5% comparativ cu anul 2017.
Persoanele implicate în această activitate ilicită sunt cetăţeni albanezi, austrieci, belgieni, bulgari, danezi, francezi, germani, greci, irakieni, iranieni, italieni, moldoveni, polonezi, sârbi, sloveni, spanioli, ucraineni şi români.
IGPF îşi prezintă, marţi, bilanţul activităţii pe 2018. La eveniment participă şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
sursa – AGERPRES