CONSTANȚA: Firme din port amendate cu milioane de lei de inspectorii ANAF
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 februarie 2019, 12:04
Inspectorii ANAF au aplicat 61 de amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei în prima lună de derulare a operaţiunii Tomis, în perioada 25 ianuarie – 25 februarie, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Principalele categorii de bunuri confiscate sunt îmbrăcăminte, încălţăminte şi materiale textile.
Deşi numărul operaţiunilor vamale în portul Constanţa a scăzut cu 43%, se constată o dublare a bazelor de impozitare din punct de vedere valoric, în luna de referinţă.
‘În scopul intensificării activităţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, cu sprijinul Direcţiei Generale a Vămilor, desfăşoară acţiuni de monitorizare şi control care vizează operaţiunile de import şi achiziţii intracomunitare efectuate prin portul Constanţa, atât prin Biroul Vamal Constanţa Nord cât şi prin Biroul Vamal Constanta Sud Agigea, acţiune denumită generic’ Tomis’. Acţiunea presupune verificarea societăţilor care efectuează operaţiuni de import şi achiziţii intracomunitare precum şi a tranzacţiilor ulterioare importului, respectiv livrare/ utilizare/ consum pe teritoriul naţional şi/ sau livrare intracomunitară ori export’, spun reprezentanţii ANAF.
Acţiunile de monitorizare şi control vor continua în perioada următoare.