TULCEA va avea cele mai multe clase de învăţământ profesional dual din regiune
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 februarie 2019, 12:25
Judeţul Tulcea va avea anul viitor cele mai multe clase de învăţământ profesional dual din regiune, după ce anul trecut profesorii şi operatorii economici care au promovat acest învăţământ în rândul elevilor şi părinţilor au fost ameninţaţi, a declarat luni, în timpul şedinţei Colegiului Prefectural, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Lucica Popişcă.
‘La Constanţa, un judeţ mai mare decât Tulcea, există o clasă de învăţământ dual, iar în alte judeţe din regiune, Vrancea, Brăila, Galaţi, nu există niciuna sau există doar una. Noi vom avea trei clase în învăţământ dual, graţie unor operatori economici. Şi avem de asemenea şi cea mai mare ofertă financiară propusă de un operator economic din ţară’, a declarat luni, în timpul şedinţei Colegiului prefectural, inspectorul şef Popişcă.
Oferta financiară de care poate dispune un elev este constituită din bursa de merit de 200 de lei pe care o primesc elevii cu o medie de cel puţin 7 la finele primului semestru, din bursa de 600 de lei oferită de şantierul naval şi din bursa de 200 de lei acordată de Ministerul Educaţiei elevilor din învăţământul profesional.
‘Anul trecut, am avut propuse cinci clase şi s-au realizat două cu 32, respectiv 33 de elevi. Atât şcoala, cât şi operatorul economic s-au lovit de concepţiile părinţilor de a nu-şi lăsa copiii să-şi continue studiile în învăţământul profesional. (…) Ne-au ameninţat că ne dau foc, numai să nu insistăm să-şi lase copiii în învăţământul profesional’, a mai spus inspectorul general al ISJ.
Cele trei clase în învăţământ dual vor fi de mecanică şi vor funcţiona la Liceul tehnologic Anghel Saligny din municipiul Tulcea, potrivit sursei.
Inspectorul general al ISJ, Lucica Popişcă, a prezentat luni, în timpul şedinţei Colegiului prefectural al judeţului, fundamentarea planului de şcolarizare pentru 2019-2020.
Sursa – Agerpres