Recomandările medicilor pentru pacienții cu afecțiuni cardiace în perioada sezonului de gripă
Publicat de Arantxa Catană, 14 februarie 2019, 16:34
Pentru a evita aglomerația din cabinet sau de la unitatea de primiri urgențe, mai ales în această perioadă, cu o circulație intensă a virusurilor gripale, medicii recomandă pacienților cu afecțiuni cardiace să-si monitorizeze atent starea de sănătate și să ia singuri măsuri dacă apar simptome ușoare.
Doctorul Florian Stoian: Pacienții să-si ia tratamentul pe care-l au, de la medicul curant, cardiolog, să țină legătura strănsă cu medicul de familie, pentru că acela cunoaște cel mai bine istoricul pacientului, iar prezentarea la medicul specialist cardiolog să fie justificată atunci când durerile toracice apar, când setea de aer, dispneea, apare la eforturi mai mici decât de obicei, când picioarele se umflă mai repede și atunci când îi crește greutatea corporală, pentru că e foarte important ca bolnavul cu insuficiență cardiacă să se cântareasca zilnic și să observe, atunci când începe să crească în greutate, când se umflă picioarele, și el să devină propriul lui medic până când ajunge la specialist. Dacă a mâncat cu sare să-și reducă consumul de sare, dacă are tratament diuretic să-si crească diureticul puțin, pentru că nici soluția supraaglomerării serviciilor de urgență, cu cazuri cronice, a cabinetelor medicale, nu este la îndemână, de aici stresul pacienților, al aparținătorilor.
Reporter: Dar nu poate exista tentația unei automedicații, auzită pe la vecini, pe la prieteni?
Doctorul Florian Stoian: Propriul medic, între ghilimele, vorbeam la pacientul care este deja diagnosticat, automedicația trebuie combătută extraordinar de mult. Am întâlnit oameni care făceau în condiții de stres 15 tensiune și care luau medicația de la soț, soție, părinți. Acest lucru trebuie combătut pentru că sunt reacții alergice ale medicamentelor, care pot determina inclusiv umflarea feței, a limbii, a buzelor, cu urgență majoră cardiacă. Noi trebuie să mergem pe principiul de medicatie in combinații fixe, de 2,3 medicamente, acceptate de pacient, pentru rezultat maxim.
Realizator: Carmen Sandu
Redactor: Liviu Predescu