Costin Mihalache, noul director general al CFR SA
Publicat de Arantxa Catană, 13 februarie 2019, 16:29
Costin Mihalache îl înlocuiește pe Ion Gavrilă la conducerea administratorului național de infrastructură feroviară, CFR SA. Acesta a fost numit în funcție, miercuri – 13 februarie, de către Consiliului de Administrație al CFR SA.
Anterior numirii sale la conducerea CFR SA, Costin Mihalache a ocupat funcția de Consilier de Stat în cadrul aparatului propriu de lucru al Prim-Ministrului, Viorica Dancilă.
Ministerul Transporturilor l-a numit, în 2018, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).