Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 17 februarie

Calendarul zilei – 17 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 februarie 2019, 06:00 / actualizat: 17 februarie 2019, 14:12

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Are loc finala naţională a concursului Eurovision 2019, în cadrul căreia se va decide reprezentantul României la cea de-a 64 ediţie a Eurovision Song Contest 2019 de la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai

* Tenorul italian, Alessandro Safina, va avea o nouă reîntâlnire cu publicul din România, cu ocazia unui concert special de Valentine’s Day: „Canzoni D’Amore” – ora 19:30, la Sala Palatului

* Timişoara: Opera Naţională Română Timişoara, sub egida Ministerului Culturii şi Identității Naționale, prezintă, de la ora 17:00, opera în două acte „Elixirul Dragostei”, pe muzica lui Gaetano Donizetti şi libretul lui Felice Romani – la Opera Naţională Română Timişoara. Conducerea muzicală: Ciprian Teodorașcu. Regia artistică: Ognian Draganoff. Printre partenerii media: Radio România Timişoara, Radio România Cultural şi Radio România Muzical

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 februarie

* Cu 451 de ani în urmă (1568), prin Tratatul de pace turco-austriac de la Adrianopol, erau prevăzute delimitarea graniţelor celor două imperii (otoman şi habsburgic), precum şi obligaţia austriecilor de a plăti un tribut turcilor

* Se împlinesc 160 de ani (1859) de la premiera operei „Bal mascat” de Giuseppe Verdi, la Teatrul „Apollo” din Roma; libretul – după E. Scribe

* În urmă cu 156 de ani (1863) avea loc prima întrunire a „Comitetului Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor”, care, în 1876, a devenit „Comitetul Internaţional al Crucii Roşii”. Mişcarea Internaţională de Crucea Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, Henry Dunant (1828-1910), în anul 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino

* Cu 153 de ani în urmă (1866), pe baza decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza (din 1865), începea să funcţioneze Banca României, creată prin transformarea filialei din Bucureşti a Băncii Imperiului Otoman (dominată de capitalul englez). Operaţiunile bancare au continuat sub numele de Bank of Roumania Ltd. Primul preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost Ion Ghica  (17.II/1.III)

* Acum 121 de ani (1898) avea loc prima audiţie, la „Nouveau Theâtre” din Paris, a „Sonatei I pentru vioară şi pian” de George Enescu, cu autorul, la vioară şi Alfred Cortot, la pian

* Se împlinesc 115 ani (1904) de când, la Teatrul Scala din Milano, a avut loc premiera mondială a operei „Madame Butterfly” de Giacomo Puccini. Libretul, scris de Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica, era inspirat dintr-un roman al scriitorului american John Luther Long

* Cu 61 de ani în urmă (1958) apărea Decretul prin care erau instituite măsuri privind asigurarea ordinii de stat. Acesta prevedea internarea în colonii de muncă obligatorie, pe o perioadă între 2 şi 4 ani, a persoanelor care prin manifestările lor puneau în pericol sau încercau să pună în pericol ordinea de stat. Chiar în condiţiile achitării de către instanţele de judecată a unor astfel de persoane, Ministerul de Interne putea aplica o pedeapsă privativă de libertate de până la doi ani

* Se împlinesc 60 de ani (1959), de când, între 17 şi 19 februarie, la conferinţa de la Londra (după cea de la Zürich, 6-11.I.1959), reprezentanţii Marii Britanii, Greciei şi Turciei au semnat acordurile privind crearea Republicii Cipru, cu participarea la conducerea acesteia a comunităţilor greacă şi turcă

* Acum 26 de ani (1993) Academia Română hotăra revenirea la scrierea cu „â” în interiorul cuvântului şi a formei „sunt” în loc de „sînt” (revenindu-se, astfel, la unele reguli ortografice în vigoare înainte de 1948)

* Tot într-o zi de 17 februarie, acum 11 ani (2008), regiunea autonomă Kosovo, situată în sudul Serbiei (aflată sub administraţia ONU), şi-a proclamat în mod unilateral independenţa. Suveranitatea sa a fost recunoscută de o serie de state, România numărându-se printre ţările care nu au recunoscut independenţa Kosovo

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1826, 17/29: S-a născut Nicolae Popea, episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta Transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor din această regiune; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna”; membru titular al Academiei Române din 1899 (m. 1908)

 

– 1876: S-a născut lingvistul Iosif Popovici; specialist în slavistică, în fonetică şi dialectologie, folclorist (m. 1928)

 

– 1881, 17.II/2.III: S-a născut actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (m. 1959)

 

– 1901, 17.II/2.III: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Transilvaniei”; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990)

 

– 1917: S-a născut cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară (m. 1990)

 

– 1921: S-a născut Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1985). NOTĂ: http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea116.htm menţionează ca dată a naşterii 17 martie 1922

 

– 1923: A murit Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (n. 1839)

 

– 1925: S-a născut textierul Angel Grigoriu (m. 2001)

 

– 1927: S-a născut Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic (m. 1999)

 

– 1929: S-a născut (la Chelmenţi, azi în Ucraina) matematicianul Nicolae Dan Cristescu; din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii, neabordat până atunci în România, şi care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii; membru titular al Academiei Române din 1992 – 90 de ani

 

– 1929: S-a născut regizorul de film de animaţie Olimp Vărăşteanu (m. 2007) – 90 de ani

 

– 1930 : S-a născut soprana Vali Niculescu

 

– 1932: S-a născut Doru Popovici, compozitor, muzicolog, scriitor şi profesor; realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română

 

– 1939: S-a născut regizorul de film de televiziune Constantin Dicu – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut poetul Mihai Ursachi (m. 2004)

 

– 1947: A murit (la Paris) Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (n. 1866). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1864

 

– 1950: S-a născut poetul Octavian Doclin

 

– 1951: S-a născut Ioan Lilă, prozator, poet, dramaturg

 

– 1951: S-a născut Octavian (Ioan Atanase) Bellu, antrenor de gimnastică, care a coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioadele 1981-2005 şi 2010-2015; în prezent este coordonatorul echipei tehnice care se ocupă de pregătirea lotului; a intrat în „Cartea Recordurilor” ca „cel mai de succes antrenor din lume”, cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de 279 de medalii (din care 106 de aur), la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice; a condus echipa României, împreună cu antrenoarea Mariana Bitang, la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi câştigarea a numeroase titluri individuale; în perioada 2005-2006 a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială; între anii 2006 şi 2009 a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

 

– 1952: S-a născut Stelian Tănase, scriitor, eseist, politolog, istoric, scenarist, regizor, publicist şi realizator de televiziune; fost director general al TVR

 

– 1954: A murit medicul Mihai Manicatide, fondatorul şcolii româneşti moderne de pediatrie; întemeietorul pediatriei ştiinţifice ca metodă de abordare a patologiei infantile; autorul primelor tratate de pediatrie şi terapeutică infantilă; a fondat Societatea Română de Pediatrie (1929) (n. 1867) – 65 de ani

 

– 1961: A murit lingvistul şi profesorul Sever Pop, membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1901)

 

– 1971: A murit poetul, eseistul și publicistul Miron Radu Paraschivescu (n. 1911)

 

– 1972: A murit Ion Petrovici, filosof, scriitor, profesor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în perioada februarie – decembrie 1941; membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941); din inițiativa lui a fost amenajată în 1943 Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București (n. 1882)

 

– 1974: A murit poetul Cicerone Theodorescu; a desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura sovietică, dar şi din autori precum William Blake, Jerôme Carcopino, Lino Curci (n. 1908) – 45 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) menționează decesul la 18.II.1974

 

– 1975: A murit Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician (n. 1886)

 

– 1986: A murit (la Frankfurt am Main; s-a sinucis) Rolf Bossert, poet german originar din România (n. 1952)

 

– 1996: A murit psihologul Alexandru Roşca; lucrări de psihologie generală, aplicată şi pedagogică; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1906)

 

– 2012: A murit Ion Nicolescu, poet şi prozator (n. 1943). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 10.I.1943

 

– 2016: A murit balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag (n. 1932)

 

– 2017: A murit Lidia Ionescu Stăniloae, scriitoare, traducătoare, fiziciană; fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Pristina: Manifestări de sărbătorire a 11 ani de la declararea independenţei statului Kosovo faţă de Serbia

 

– New York: Ediţia 2019 a ceremoniei de decernare a Premiului Asociaţiei Scenariştilor Americani – Writers Guild Awards

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1600: A murit Giordano Bruno, teolog şi filosof renascentist italian, ars pe rug din ordinul Inchiziţiei; a susţinut teoria heliocentrică a lui Copernic şi a dezvoltat ideea existenţei unui Univers infinit (n. 1548)

 

– 1653: S-a născut Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1713)

 

– 1673: A murit Molière (Jean-Baptiste Poquelin), dramaturg clasic francez (n. 1622)

 

– 1752: S-a născut scriitorul german Friedrich Maximilian Klinger (m. 1831)

 

– 1781: S-a născut medicul francez René Laënnec, inventatorul stetoscopului (m. 1826)

 

– 1788: A murit pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (n. 1704)

 

– 1803: S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (m. 1875)

 

– 1820: S-a născut Henri Vieuxtemps, compozitor şi violonist belgian (m. 1881)

 

– 1827: A murit pedagogul elveţian Johann Heinrich Pestalozzi; experienţele sale, de renume mondial, au fost popularizate în Transilvania de elevul său Ştefan L. Roth şi au influenţat învăţământul din Ţările Române; considerat întemeietorul școlii populare (n. 1746)

 

– 1856: A murit poetul german Heinrich Heine (n. 1797)

 

– 1877: S-a născut André Maginot, om politic francez, ministru de război (1922-1924; 1929-1932); la 11.XII.1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii cunoscută sub numele de „Linia Maginot” (m. 1932)

 

– 1890: S-a născut Sir Ronald Fisher, genetician şi statistician britanic; pionier în aplicarea metodelor statistice în domeniul cercetării ştiinţifice (m. 1962)

 

– 1916: S-a născut actorul italian de film Raf Vallone (m. 2002)

 

– 1917: S-a născut Abdel Rahman Badawi, scriitor şi filosof egiptean (m. 2002)

 

– 1930: S-a născut scriitoarea britanică Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine), autoare de romane poliţiste, multe dintre ele ecranizate (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut actriţa cehă Jiřina Jirásková (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut Alan Bates, actor britanic de film (m. 2003) – 85 de ani

 

– 1934: S-a născut violoncelistul olandez Anner Bylsma – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut Wolfgang Mieder, specialist în paremiologie (cercetător al proverbelor) și profesor german – 75 de ani

 

– 1944: S-a născut Robert Dessaix, romancier, eseist şi jurnalist australian – 75 de ani

 

– 1945: S-a născut Bernard Rapp, regizor de film, scenarist, actor şi jurnalist francez (m. 2006)

 

– 1945: S-a născut actriţa americană Zina Bethune (m. 2012)

 

– 1954: S-a născut actriţa americană de film Rene Russo – 65 de ani

 

– 1955: S-a născut scriitorul chinez Mo Yan (pseudonimul sub care scrie Guan Muoye); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2012

 

– 1962: A murit dirijorul, pianistul şi compozitorul german Bruno Walter (n. 1876)

 

– 1963: S-a născut Michael Jordan, fost jucător american de baschet; în prezent, om de afaceri

 

– 1970: A murit scriitorul israelian Samuel Joseph Agnon (pseudonimul lui Shmuel Yosef Halevi Czaczkes); Premiul Nobel pentru literatură pe 1966 (împreună cu scriitoarea germană Nelly Sachs) (n. 1888)

 

– 1980: A murit pictorul britanic Graham Sutherland (n. 1903)

 

– 1996: A murit scriitorul francez Hervé Bazin, preşedintele Academiei Goncourt în perioada 1973-1996 (n. 1911)

 

– 1998: A murit scriitorul şi eseistul Ernst Jünger, considerat una dintre cele mai complexe şi contradictorii figuri ale literaturii germane a secolului al XX-lea (n. 1895)

 

– 2010: A murit Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (n. 1922)

 

– 2013: A murit actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (n. 1934)

 

– 2016: A murit regizorul, actorul şi scriitorul polonez Andrzej Zulawski (n. 1940)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie