Calendarul zilei – 16 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 16 februarie 2019, 06:00 / actualizat: 16 februarie 2019, 14:23
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Artistul britanic, Tom Odell, va susţine un concert la Arenele Romane (cort încălzit), în deschidere evoluând Tom Speight – ora 19:00, Str. Cuţitul de Argint, Parcul Carol I
* Spectacolul „Eminescu, Remember” cu actrița Irina Movilă și Andrei Cavassi – violoncel – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr.151. Totodată are loc vizitarea expoziției permanente „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” în termen de 30 de zile.Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București
– S-a întâmplat într-o zi de 16 februarie
* Se împlinesc 320 de ani (1699) de când prima diplomă leopoldină recunoştea clerului greco-catolic din Transilvania aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii catolici
* Societatea Studenţilor în Medicină, compusă iniţial din cei zece membri fondatori (Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeşeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia şi Vasile Vasiliu Bejan), plus alţi nouă membri înscrişi ulterior, a ţinut prima şedinţă publică, acum 144 de ani, la 16 februarie 1875, sub preşedinţia provizorie a lui Alexandru Boicescu. În această şedinţă s-a votat statutul compus din 27 de articole, se alege comitetul Societăţii, iar onoarea de preşedinte i-a fost conferită lui Nicolae Manolescu. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti cunoscută şi sub abrevierile SSM sau SSMB, a fost înfiinţată la 1/13 ianuarie 1875 din necesitatea şi dorinţa studenţilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta ştiinţific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării ştiinţifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat şi cea a Facultăţii de Medicină nu posedau cărţile şi revistele medicale necesare viitorilor medici. Promotorul acestei idei a fost Nicolae Manolescu, atunci student, ulterior ilustru profesor de oftalmologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti
* În urmă cu 93 de ani (1926) se înfiinţa Fundaţia culturală „Regele Ferdinand I”, la Iaşi, din iniţiativa regelui. Constituită din două structuri – Fundaţiunea Universitară „Regele Ferdinand I” şi Institutul cu internat pentru educaţia fiicelor de ofiţeri – aceasta a fiinţat până în 1946, când Senatul Universităţii din Iaşi a preluat atribuţiile acesteia
* Acum 89 de ani (1930) Asociaţia cluburilor de fotbal din România (fondată în anul 1909, cu sediul în Bucureşti) a luat denumirea de Federaţia Română de Fotbal Asociaţie şi s-a afiliat la FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), primul preşedinte al acesteia fiind avocatul Aurel Leucuţia. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mişcării fotbalistice din România
* În urmă cu 51 de ani (1968) Marea Adunare Naţională a adoptat Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României, care prevedea desfiinţarea regiunilor şi raioanelor (constituite după modelul sovietic) şi revenirea la vechea împărţire a ţării în judeţe (ca forme tradiţionale şi viabile ale teritoriului)
* Acum 32 de ani (1987) începea manifestaţia studenţilor ieşeni împotriva condiţiilor vitrege din cămine şi îndeosebi împotriva limitărilor draconice la consumul de energie. Aceasta s-a soldat cu o serie de arestări şi exmatriculări din Universitate a participanţilor şi a celor cu dosare necorespunzătoare
* Cu 14 ani în urmă (2005) a intrat în vigoare „Protocolul de la Kyoto” privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a gazelor cu efect de seră, semnat la 11.XII.1997, la Conferinţa de la Kyoto/Japonia (este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice); prelungit, la Convenţia Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Doha, din decembrie 2012, încă 8 ani
* Acum 6 ani (2013) de când, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat „Ursul de Aur”. Cu o zi înainte, pelicula a primit şi premiul Federaţiei Internaţionale a Criticii (FIPRESCI), la acelaşi festival
Aniversări – Comemorări
– 1886, 16/28: S-a născut inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)
– 1902: S-a născut inginerul agronom şi pomicultorul Teodor Bordeianu; a elaborat primele lucrări de pomologie în ţara noastră; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1969)
– 1903: A murit Daniil I. Barcianu-Popovici, biolog, botanist şi profesor de teologie; primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală) (n. 1847)
– 1906: S-a născut matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii româneşti de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1975)
– 1910: S-a născut Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, autoare dramatică şi traducătoare; fiica scriitorului Vasile Demetrius (m. 1992)
– 1939: S-a născut Ilie Constantin, poet, prozator, eseist şi traducător; a trăit o perioadă la Paris – 80 de ani
– 1939: S-a născut Constantin Stoiciu, prozator, scenarist, jurnalist şi editor; stabilit la Montréal/Canada (din 1982) – 80 de ani
– 1951: S-a născut Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (m. 2014)
– 1956: A murit chimistul Constantin Gheorghiu; contribuţii la dezvoltarea şcolii de chimie organică din Iaşi; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)
– 1995: A murit Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător, cercetător al mitologiei româneşti şi universale (n. 1923, la Chişinău, azi în R. Moldova)
– 1996: A murit Nicolae Carandino, scriitor, gazetar (cronicar dramatic, director al ziarului „Dreptatea” în perioada 1944-1947 şi director de onoare la reapariţia acestuia, în 1990) şi om politic (membru de onoare al PNŢCD) (n. 1905)
– 2000: A murit dirijorul Henry Selbing (născut Ernest Schlesinger) (n. 1912)
– 2006: A murit soprana Lya Hubic (n. 1911)
– 2007: A murit Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (n. 1927)
– 2012: A murit Cornel Mihai Ionescu, eseist, traducător, comparatist şi profesor (n. 1941)
– 2013: A murit Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului între anii 1996 – 2004; de numele său este legat şi FCM Bacău, club pe care l-a condus din 1992 până în 2007 (n. 1958)
– 2015: A murit naistul Radu Simion (n. 1940)
– 2016: A murit Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Abuja: Alegeri prezidenţiale şi parlamentare
– Italia: Are loc ediţia 2019 a Carnavalului de la Veneţia (16 feb. – 5 mar.)
Aniversări – Comemorări
– RPD Coreeană: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a preşedintelui Kim Jong Il (n.16.II.1942 – m.17.XII.2011)
– Ziua Naţională a Republicii Lituania; aniversarea restaurării statului lituanian – 1918
– 1684: S-a născut Bohuslav Černohorský, compozitor şi organist ceh (m. 1742) – 335 de ani
– 1774: S-a născut violonistul şi compozitorul francez Joseph Rode (m. 1830) – 245 de ani
– 1803: S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (m. 1875). NOTĂ: Enciclopedia britanică dă naşterea la 17.II.1803
– 1829: A murit compozitorul francez François-Joseph Gossec; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (n. 1734) – 190 de ani
– 1834: S-a născut Ernst Heinrich Philipp August Haeckel, biolog şi filosof german, rămas în istoria ştiinţei pentru faimoasa „Lege a lui Haeckel” (legea fundamentală a biogenezei) (m. 1919) – 185 de ani
– 1848: S-a născut Octave Mirbeau, jurnalist, critic de artă, romancier şi dramaturg francez (m. 1917)
– 1884: S-a născut regizorul american de film Robert Flaherty, pionier al filmului documentar (m. 1951) – 135 de ani
– 1893, 16/28: S-a născut Vsevolod Pudovkin, regizor, actor şi teoretician rus de film (m. 1953)
– 1896: S-a născut Alexander Brailowsky, pianist francez de origine ucraineană; primul pianist din istorie care a cântat integral muzica pentru pian a lui Frédéric Chopin într-o suită de recitaluri pe care le-a susţinut la Paris, în anul 1924 (m. 1976, la New York)
– 1907: A murit Giosuè Carducci, scriitor şi critic literar italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1906 (n. 1835)
– 1917: A murit Octave Mirbeau, jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier şi autor dramatic francez; una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei „Belle Époque” (n. 1848)
– 1919: S-a născut patriarhul armean apostolic al Ierusalimului, Torkom Manoogian, unul dintre cei cinci custozi ai locurilor sfinte (m. 2012) – 100 de ani
– 1925: S-a născut chitaristul portughez Carlos Paredes (m. 2004)
– 1931: S-a născut actorul japonez Ken Takakura (numele real: Goichi Oda), supranumit „Clint Eastwood al Japoniei”, pentru rolurile sale de tip dur sau de mafiot (m. 2014)
– 1935: S-a născut Sonny Bono, cântăreţ, actor de film, scenarist şi producător american (m. 1998)
– 1936: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi politicianul argentinian Fernando Solanas; bogată experienţă în filmul documentar
– 1944: S-a născut dirijorul belgian Sigiswald Kuijken, interpret la vioară şi viola da gamba, un cunoscut promotor al muzicii vechi – 75 de ani
– 1946: S-a născut actorul britanic de film Pete Postlethwaite (m. 2011)
– 1947: S-a născut sculptorul austriac Franz West (m. 2012)
– 1949: S-a născut, la Paris, Maria Elena Bjornson, considerată printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii din teatrul mondial; a fost pe jumătate româncă, mama ei fiind Mia Prodan (m. 2002, la Londra) – 70 de ani
– 1954: S-a născut scriitorul scoţian de science-fiction Iain (Menzies) Banks (m. 2013) – 65 de ani
– 1959: S-a născut John McEnroe, jucător american de tenis de câmp și antrenor; câştigător al turneelor de la Wimbledon din anii 1981, 1983 şi 1984 şi al campionatelor internaţionale ale SUA din anii 1979, 1980, 1981 şi 1984 – 60 de ani
– 1998: A murit scriitorul şi eseistul Ernst Jünger, considerat una dintre cele mai complexe şi contradictorii figuri ale literaturii germane a secolului XX (n. 1895)
– 2000: A murit medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (n. 1910)
– 2000: A murit actriţa franceză de film de origine rusă Lila Kedrova (n. 1918)
– 2002: A murit regizorul georgian de film Lev Kulidjanov (n. 1924). NOTĂ: Unele surse (www.imdb.com) dau moartea la 18.II.2002
– 2005: A murit dirijorul italian Marcello Viotti (n. 1954)
– 2011: A murit actorul american Len Lesser (n. 1922)
– 2013: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul britanic Tony Sheridan (născut: Anthony Esmond Sheridan McGinnity), cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa „The Beatles”, în anii de început ai acesteia (n. 1940)
– 2016: A murit Boutros Boutros-Ghali, jurist, profesor, om politic şi diplomat egiptean; cel de-al şaselea secretar general al ONU (1992-1996) (n. 1922)