„Privind înăuntru“, cea mai recentă carte a Petronelei Rotar, va fi lansată la Constanța

Publicat de , 30 ianuarie 2019, 12:48
Scriitoarea Petronela Rotar își lansează în acest sfârșit de săptămână, la Constanța, ultima sa carte, numită „Privind înăuntru”, la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin“. Autoarea a declarat într-un interviu pentru Radio Constanța că este un volum sută la sută autobiografic, scris din suflet și pentru suflet, în care își descrie drumul către sine și spre lecțiile sale de viață.
„Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. Am trecut razant pe lângă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca sa mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec“ – iată un fragment din „Privind înăuntru“, ultima carte scoasă de sub tipar a scriitoarei și jurnalistei Petronela Rotar.
Autoarea își va lansa cartea autobiografică la Constanța, duminică, 3 februarie, la Centrul Cultural pentru Tineret Jean Constantin. Volumul este tulburător prin forța scriiturii și prin curajul autoarei de a-și așterne pe hârtie, fără rețineri, toate experiențele trăite, chiar și pe cele mai cumplite dintre ele. Motivul? „Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării“, este de părere scriitoarea.
„Am scris cartea asta pentru că mi-am dat seama, la un moment dat, că în parcursul meu de evoluție, ca om, în primul rând, m-a ajutat mult mai mult să citesc cărți ale oamenilor care trecuseră prin niște lucruri foarte complicate. Experiența lor și felul în care s-au uitat la experiența lor m-au făcut să mă întorc spre mine și să realizez niște lucruri extraordinar de importante despre mine. Și atunci mi-am spus, dacă pe mine atât de tare m-a lovit o astfel de carte și dacă experiențele celorlalți ne fac să ne întoarcem noi spre noi, probabil ar fi bine să scriu și eu o carte despre drumul ăsta foarte lung și foarte greu pe care l-am dus de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la suferință la bucurie, în speranța că va ajuta pe cineva care se află pe același drum cu mine, poate undeva, în alt punct, mai în spate, și au nevoie de o rază de lumină“, mărturisește Petronela Rotar.
Cartea „Privind înăuntru“, aparută la editura Herg Benet, simbolizează darul despre care autoarea Petronela Rotar spune că este hotărâtă să-l întoarcă vieții. Lansarea de la malul mării a acestui volumul autobiografic va fi cu totul atipică – a mai declarat autoarea pentru Radio .
„Mie mi se poare că, dacă un om iese din casă, face efortul să te vadă, o face pentru că într-adevăr vrea să te cunoască, să vadă cine este omul din spatele scrisului. Și atunci întâlnirile mele sunt foarte deschise, îi încurajez pe oameni să spună absolut orice le trece prin cap, povestim, râdem, spunem tot felul de lucruri, unele dintre ele dureroase, așa că unele întâlniri se transformă în terapii de grup. Și în același timp legăm între noi niște fire invizibile, dar puternice“, ne-a spus Petronela Rotar.
Scriitoarea Petronela Rotar, originară din Brașov, a fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni. Prima sa carte, de poezie, „O să mă știi de undeva“, a fost publicată în 2014. S-a vândut în mii de exemplare și a devenit singurul bestseller de poezie în România postdecembristă. După cărțile de proză scurtă „Alive“, „Efectul pervers“ și „Sfârșitul nopții“, în 2018 a apărut romanul de ficțiune „Orbi“, primul tiraj epuizîndu-se înainte de lansarea oficială.
Sâmbătă, de la ora 18:00, va invităm să ascultați la „Stil de Viață“, pe frecvențele Radio Constanța, un interviu sincer cu un om sincer – Petronela Rotar.
Redactor: Silvia Pascale