Încă patru persoane au murit din cauza gripei. Unul dintre decese, înregistrat în județul Constanța
Publicat de , 28 ianuarie 2019, 18:31
Încă patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 47, a informat, astăzi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Ultimele patru cazuri au fost confirmate cu virus gripal A. Cele patru persoane nu erau vaccinate antigripal şi aveau condiţii medicale preexistente.
Potrivit INSP, este vorba despre două femei din judeţul Timiş – una în vârstă de 48 de ani şi alta de 64 de ani, o femeie în vârstă de 47 de ani din judeţul Constanta şi un băieţel în vârstă de 11 luni din judeţul Timiş.
Sursa: Agerpres