Urmărire ca în filme în județul CONSTANȚA
Publicat de Arantxa Catană, 26 ianuarie 2019, 14:00 / actualizat: 27 ianuarie 2019, 13:07
Un bărbat a fost somat de polițiștii constănțeni cu un foc de armă după ce nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Totul s-a petrecut, sâmbătă, în jurul orei 1.00, pe DN3, în localitatea Adamclisi, din județul Constanța.
Conform datelor oferite de reprezentanții IPJ Constanța, la un moment dat, polițiștii rutieri i-au făcut semnal regulamentar de oprire, însă bărbatul nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la urmărirea șoferului cu autospeciala de poliție și, de asemenea, la urmărirea acestuia.
Potrivit unor surse, se pare că bărbatul ar fi intrat cu mașina într-un gard, iar mai apoi a coborât din autoturism și a fugit printr-o grădină, timp în care polițiștii l-au urmărit și la un moment dat au executat un foc de avertisment în plan vertical.
În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că autoturismul era radiat din 2017, iar conducatorul auto nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal.