ROBOR la trei luni a crescut la 3,11% pe an
Publicat de , 25 ianuarie 2019, 11:03
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut vineri cu 0,08 puncte procentuale, până la 3,11% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%. În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta a urcat cu 0,03 puncte procentuale, la 3,34% pe an.
ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a ajuns la 3,43%, de la 3,41% miercuri, iar indicele ROBOR la 12 luni s-a majorat cu 0,01 puncte procentuale, atingând nivelul de 3,51%.
Sursa: Agerpres