Un cunoscut constructor auto recheamă la service 200.000 de mașini pentru probleme la o conductă de combustibil
Publicat de Arantxa Catană, 22 ianuarie 2019, 16:06
Constructorul auto suedez Volvo Cars, controlat de grupul chinez Geely, a anunţat marţi că a decis să recheme la service peste 200.000 de autovehicule diesel vândute în întreaga lume, după ce a descoperit crăpături la o conductă de combustibil, informează AP.
Purtătorul de cuvânt de la Volvo, Annika Bjerstaf, a declarat că din cauza acestor crăpături este posibil ca, în timp, combustibilul să ajungă în compartimentul motorului dar a subliniat că până acum nu au fost semnalate pagube sau accidente din cauza acestei defecţiuni.
Annika Bjerstaf a informat că rechemarea afectează modelele Volvo V40, S60 şi V60 precum şi versiunile lor Cross Country. De asemenea, sunt implicate modelele V70, XC70, S80, XC60 şi XC90 construite în 2015 şi 2016.
Volvo este ultimul constructor auto care iniţiază o acţiune de rechemare la service după ce General Motors a retras de pe piaţă un milion de camioane şi SUV-uri în SUA din cauza unor probleme la sistemul de direcţie asistată iar Ford a anunţat că va rechema la service aproximativ două milioane de autovehicule din cauza riscului de incendiu prezentat de unele componente ale centurii de siguranţă.
Preluat de grupul chinez Geely în anul 2010, constructorul auto suedez Volvo Cars a stabilit recorduri de vânzări timp de patru ani la rând.
Sursă: Agerpres