Circulația rutieră a fost reluată pe autostrada A2
Publicat de Arantxa Catană, 15 ianuarie 2019, 15:49
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 23, pe sensul de mers către litoral, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, unde şoferul unui autocamion a derapat în cursul dimineţii pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
Vă reamintim că în urma incidentului capul tractor întrase în şanţ, iar remorca acupase banda de urgenţă şi jumătate din prima bandă. Conducătorul auto nu a fost rănit în urma impactului.
În prezent, nu sunt probleme privind condiţiile meteo-rutiere sau valorile de trafic.