Anca Jurma renunţă la conducerea DNA
Publicat de Arantxa Catană, 7 ianuarie 2019, 13:55
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, că Anca Jurma renunţă la nominalizarea pentru funcţia de procuror-şef interimar al DNA, fiind trimisă o adresă în acest sens în timpul şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care avea pe ordinea de zi propunerea de prelungire a delegării acesteia pentru şefia interimară a DNA.
„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor la Secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a consimţământului, acordului, şi veţi vedea ce va decide Secţia la o şedinţă următoare”, a declarat Toader la CSM.
Potrivit acestuia, „altă soluţie nu este”, iar secţia de procurori a CSM urmează să se întâlnească joia viitoare, „când probabil se va decide”.
Tudorel Toader spune că demersul Ancăi Jurma este o chestiune strict personală. „Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în ce condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii şi l-a retras. Personal nu pot să mă substitui domniei sale in a da explicaţii”, a spus Toader.
Ministrul Justiţiei a precizat că procedura nu s-a încheiat. „Procedura nu s-a încheiat. Şi nimeni n-are un drept de decizie discreţionar, dincolo de exigenţele Constituţiei”, a adăugat el, cu referire indirectă la preşedintele Klaus Iohannis.
Sursă: Agerpres