Cât au cheltuit turiștii români în stațiunile din țară, de Revelion
Publicat de , 4 ianuarie 2019, 10:14
Peste 166.000 de turiști români au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, cu 4,5% mai mult decât în anul precedent, și au cheltuit peste 40 de milioane de euro, în creștere cu 8.5%, comparativ cu Revelionul anterior, reiese din calculele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Ca în fiecare an, România rămâne principala opțiune de vacanță a turiștilor români. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinațiile străine concurente și faptul că pentru prima dată au fost distribuite voucherele de vacanță și personalului bugetar, au facut ca numărul de români din stațiunile autohtone să crească de la an la an. Pe de altă parte, chiar daca nu a devenit, asa cum ne dorim cu toții, o destinație internațională importantă, un numar din ce în ce mai mare de străini au început să ia în calcul România atunci când își plănuiesc vacanța de Revelion“, a declarat Dragoș Răducan, Prim-Vicepreședinte Executiv FPTR.
Cei mai mulți turiști au optat pentru zona rurală. Astfel, 57.000 de români au preferat să-şi petreacă noaptea de Revelion la pensiuni, fiind, totuși, cu 1,7% mai puțini faţă de anul trecut. Potrivit FAPTR, peste 28.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, similar cu anul trecut. În acest an, o creștere s-a înregistrat în zonele montane, unde 37.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 2,7% mai mult față de anul trecut.
Cea mai mare creștere procentuală s-a înregistrat pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României,unde au plătit un pachet de minimum 2 nopți peste 42.000 de persoane, în creștere cu 16,5% față de anul trecut.
Creşteri s-au înregistrat în Delta Dunării, dar și pe litoral, numărul turiștilor din aceste destinații fiind, totuși, foarte mic, din cauza numărului restrâns de locuri de cazare încălzite.
Tarifele percepute în perioada Revelionului s-au majorat față de 2018 cu o medie de 4%. Astfel, din calculele FPTR, românii au cheltuit peste 187,5 milioane de lei (40 mil. euro) pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creștere cu 8,5% față de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.