Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 31 decembrie

Calendarul zilei – 31 decembrie
Foto: calendar 31 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 31 decembrie 2018, 06:05 / actualizat: 2 ianuarie 2019, 13:43

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa (str. Ion Neculce, nr. 2G), așezământ de cult ce-și cinstește ocrotitorul în prima zi a lui 2019 – ora 21:00. La cumpăna dintre ani, ierarhul va fi alături de credincioşii constănţeni în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” unde, astăzi, începând cu ora 23:30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de către Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului Noului An calendaristic

– Administraţie

* Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează, astăzi, începând cu ora 19:30, în Piața Constituției, Revelion Centenar, un show exploziv, de peste șase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire. Delia, Carla’s Dreams, Smiley, The Motans, Antonia, Nicoleta Nucă, Mark Stan, Alex Calancea și Lupii, Irina Rimes, Vescan, Noaptea Târziu, Dorian Popa, Vanotek & Lori vor petrece alături de public, creând o atmosferă efervescentă și plină de voie bună.Artiștilor români li se adaugă un invitat special, DJ-ul internațional André Tanneberger, cunoscut cu numele de scenă ATB, care va mixa live in Piata Constitutiei. Seara se va incheia cu un spectaculos show de artificii.

* La trecerea dintre ani, la Berăria H, Delia, Maria Buză + Taraf și DJ-ul rezident vor asigura un show demn de noaptea de Revelion – ora 20:30, la Berăria H, Kiseleff 32, Parc Herăstrău, (fostul Pavilion H)

* Cluj-Napoca: Primăria Cluj Napoca organizează, cu prilejul Anului Nou, un recital de muzică oferit de artiști de renume pentru toate gusturile, dar și alte surprize pregătite – în Piața Unirii, astfel:

  • ora 22:00 – Trupa Hora
  • ora 22:50 – Cargo
  • ora 00:15 – Arpy & Zip Band

* Deva: Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” organizează, în Piaţa Unirii din centrul istoric al oraşului, Revelionul în aer liber – ora 21:00

* Târgu-Mureș: Primăria municipiului Târgu-Mureș, în parteneriat cu asociațiile persoanelor vârstnice, invită pensionarii cu domiciliul sau reședința în Târgu-Mureș la “Revelionul Persoanelor Vârstnice”

– S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie

* Cu 166 de ani în urmă (1852) avea loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali

* Acum 152 de ani (1866) avocatul Ioan Raţiu prezenta împăratului Austriei, la Viena, o petiţie (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români) în care se exprima protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria

* Cu 101 ani în urmă (1917) guvernul sovietic recunoştea independenţa Finlandei, care, la 6.XII.1917, profitând de revoluţia bolşevică rusă, îşi declarase independenţa totală

* Acum 93 de ani (1925) Consiliul de Coroană aproba renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman

* Se împlinesc 80 de ani (1938) de când celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)

* Cu 72 de ani în urmă (1946) era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza). „Uzina Tractorul” a intrat, după 1990, într-un lent proces de privatizare fiind desfiinţată definitiv în 2007

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la înfiinţarea trupelor Ministerului de Interne pentru „securitatea teritoriului şi frontierelor ţării”

* Acum 62 de ani (1956) se înfiinţa Televiziunea Română (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună). Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială

* Se împlinesc 55 de ani (1963) de când România şi Islanda decid ridicarea la rang de ambasadă a reprezentanţelor lor diplomatice (stabilite la rang de legaţie la 16.V.1956)

* Acum 29 de ani (1989) apărea Decretul-lege al CFSN privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România

* În discursul de Anul Nou de acum 29 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România

* Tot acum 29 de ani se constituia, la Bucureşti, prima organizație a societății civile înfiinţată legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale

* Cu 26 de ani în urmă (1992) Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi înceta existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS, succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, devenind Republica Cehă şi Republica Slovacă

* În urmă cu 19 ani (1999), Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos. În baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze. Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter

* Acum 7 ani (2011) avea loc sfârşitul prezenţei americane în Irak (începută în martie 2003), instituită sub denumirea de „Ziua Irakului”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625)

 

– 1842: S-a născut Iacob Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, jurist, profesor şi politician; membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)

 

– 1858: S-a născut Enea Hodoş (frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş), scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1945) – 160 de ani

 

– 1869: S-a născut juristul Constantin N. Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului XIX până în primele decenii ale secolului XX („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (m. 1932)

 

– 1889: A murit scriitorul Ion Creangă; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1839)

 

– 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (vezi Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cel mai în vârstă era soţia

 

– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955)

 

– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis) – 115 ani. NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 8.IV.1946

 

– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993)

 

– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007)

 

– 1931: A murit Iacov (Ioan) Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; a păstorit ca episcop al Dunării de Jos și apoi ca episcop al Hușilor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1856)

 

– 1946: S-a născut Mihai Dascăl (pseudonimul lui Mihail Dascălu), critic şi istoric literar, editor (m. 2004)

 

– 1953: A murit Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (n. 1865) – 65 de ani

 

– 1956: A murit Eugen Herovanu, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (n. 1874)

 

– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice ”Opera” şi la transformarea ei în ”Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887) – 55 de ani

 

– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894) – 50 de ani

 

– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903)

 

– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor german originar din România (n. 1929) – 30 de ani

 

– 2001: A murit Ion Zamfirescu, eseist şi istoric al teatrului, personalitate marcantă a vieţii teatrale româneşti (n. 1907)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez, iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330)

 

– 1617: S-a născut pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo, una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (m. 1682). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com/EBchecked/topic/398128/Bartolome-Esteban-Murillo menţionează ca dată a botezului 1 ianuarie 1618

 

– 1679: A murit Giovanni Alfonso Borelli (pe numele său adevărat Giovanni Francesco Antonio Alonso), fizician, matematician și astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii (n. 1608)

 

– 1691: A murit Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627)

 

– 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (n. 1646)

 

– 1849: S-a născut Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (m. 1913)

 

– 1855: S-a născut poetul italian Giovanni Pascoli (m. 1912)

 

– 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; unul dintre cei mai importanţi reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne (m. 1954)

 

– 1872: A murit dramaturgul și prozatorul Aleksis Kivi, considerat întemeietorul teatrului național finlandez (n. 1834)

 

– 1877: A murit Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1819)

 

– 1878: S-a născut scriitorul argentinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (m. 1937) – 140 de ani

 

– 1880: S-a născut George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1953 (m. 1959)

 

– 1899: A murit Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (n. 1842)

 

– 1899: S-a născut Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (m. 1940)

 

– 1903, 31.XII. /1904, 13.I: S-a născut Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (m. 1992) – 115 ani

 

– 1905: S-a născut Tadeusz Breza, romancier polonez (m. 1970)

 

– 1905, 31.XII. /1906, 13.I: A murit fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (1896) (n. 1859)

 

– 1908: S-a născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul ”vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (m. 2005) – 110 ani

 

– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)

 

– 1935: S-a născut Salman bin Abdulaziz Al Saud, regele Arabiei Saudite din 2015

 

– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864)

 

– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor britanic de film

 

– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851)

 

– 1941: S-a născut actriţa britanică Sarah Miles

 

– 1943: S-a născut actorul britanic de film Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut Donna Summer (nume real: LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (m. 2012) – 70 de ani

 

– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867)

 

– 1959: S-a născut Val Kilmer, actor american

 

– 1980: A murit regizorul de film american Raoul Walsh (n. 1887)

 

– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918)

 

– 2015: A murit cântăreaţa americană de muzică soul Natalie Cole, fiica celebrului muzician Nat King Cole (n. 1950)

 

– 2016: S-a născut actorul american William Christopher (n. 1932)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie