Cel mai căutat desert de Crăciun ia drumul exportului
Publicat de Cristina Ghelasie, 24 decembrie 2014, 08:44
Peste 35.000 de cozonaci tradiţionali româneşti vor ajunge în Italia, Spania, Grecia şi Germania, dar şi în alte ţări unde locuiesc români.
Cea mai mare companie de panificaţie din Dobrogea a pregătit pentru sărbătorile din acest an peste 130 de mii de cozonaci, care se vor vinde pe piaţa internă.
Noutatea acestui sezon sunt cozonacii cu multă umplutură, în care cacaua, nuca şi stafidele se regăsesc în proporţie de 40%.
Nu lipsesc nici cozonacii gigant, care cântăresc până la 2,5 kilograme.
De la Constanţa, mii de cozonaci vor lua drumul exportului, au declarat reprezentanţii companiei de panificaţie din Dobrogea.