Proiect de lege depus la Senat prin care se dorește înființarea unui spital militar regional în Constanța
Publicat de Arantxa Catană, 21 decembrie 2018, 15:09
Senatorul PSD, Nicolae Moga, a anunțat, vineri, că a depus la Senat un proiect de lege prin care dorește să fie înființat la Constanța un spital militar regional.
Obiectivul de investiții ar urma să fie executat cu fonduri de la Ministerul Apărării Naționale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din credite externe și fonduri europene disponibile în cadrul exercițiului financiar multianual 2014-2020.
Spitalul Militar Regional „Mihail Kogalniceanu” va avea 500 de paturi și îi vor fi arondate județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Brăila, Galați și Călărași.
„Spitalul Militar de Urgență «Alexandru Gafencu», cel care deservește, cu un număr total de 200 de paturi, județul Constanța, a împlinit pe 13 septembrie anul acesta 187 de ani. Este una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din țara noastră, atestat documentar ca entitate medicală din 1882 și înființat oficial în 1919”, a explicat Nicolae Moga.
Acesta a precizat că „din păcate, Constanța este poate singurul județ din țară care are cel mai mic număr de spitale, nu are un spital municipal, nu are un spital materno-infantil”.