Decizie importantă a premierului privind realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la CERNAVODĂ
Publicat de Arantxa Catană, 18 decembrie 2018, 19:49
Premierul Viorica Dăncilă a decis, marţi, înfiinţarea Grupului de lucru pentru negocierea proiectului de Acord interguvernamental România-Republica Populară Chineză privind cooperarea pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă (IGA).
Conform deciziei publicate marţi în Monitorul Oficial, conducerea Grupului de lucru va fi asigurată de un viceprim-ministru care are calitate de preşedinte al forului, iar ca membri se vor regăsi reprezentanţi de la Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, MAE, Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Cercetării şi Inovării, Ministerul Apelor şi Pădurilor, MAI, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Consiliul Concurenţei, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Grupul de lucru are ca obiectiv principal „negocierea şi stabilirea unei poziţii comune a părţii române în cadrul negocierilor proiectului de Acord interguvernamental România-Republica Populară Chineză privind cooperarea pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă”.
Foto: nuclearelectrica.ro