CONSTANȚA: Toţi bebeluşii vor fi testaţi auditiv înainte să fie externaţi din maternitate
Publicat de Arantxa Catană, 18 decembrie 2018, 18:59
Din această lună, toţi bebeluşii vor fi testaţi auditiv înainte să fie externaţi din maternitate. Ministerul Sănătăţii a extins programul de screening la nivel naţional, bugetul alocat programului fiind de peste două milioane şi jumătate de lei.
Şi la Constanţa, acum o săptămână au sosit 3 aparate cu ajutorul cărora se poate face testarea dar nu pot fi folosite deocamdată, pentru că personalul medical trebuie instruit.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că aparatele vor fi puse în funcţiune, anul viitor, după finalizarea instruirii.
Testarea hipoacuzică la nou-născuţi nu se mai face de aproximativ 3 luni, la Constanţa, pentru că cele 3 aparate, pe care unitatea medicală le primise ca donaţie, s-au defectat.
În ţara noastră se nasc, anual, aproximativ 600 de copii cu probleme auditive.
Screeningul auzului în prima lună de viaţă este singura metodă de depistare a hipoacuziei, care poate fi corectată complet, când este descoperită la timp.