Meciul FC Hermannstadt – FC Viitorul se va juca la Cluj-Napoca
Publicat de Catalin Donose, 14 decembrie 2018, 10:29
Conducerea echipei FC Viitorul a fost înștiințată că ultima partidă din acest an, pe care constănțenii o vor disputa în deplasare, cu FC Hermannstadt, în etapa a 21-a din Liga 1, nu va avea loc la Târgu Mureș, acolo unde formația sibiană a disputat partidele din acest campionat, ci la Cluj-Napoca, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
Meciul este programat sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 13.