Calendarul zilei – 29 noiembrie
Publicat de Codrin RAITA, 29 noiembrie 2018, 06:00 / actualizat: 29 noiembrie 2018, 8:50
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare
– Manifestări dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează expoziția – eveniment „Semper Uniti. Centenarul Desăvârșirii Unității Naționale”, dedicată celebrării unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918 – ora 16:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, sector 3. Expoziția este realizată în parteneriat cu mai multe instituții muzeale și culturale din țară și din Republica Moldova, dar și colecționari privați, și va prezenta momentele și personalitățile care au făcut posibilă realizarea Unirii prin intermediul documentelor, dar și al obiectelor reprezentative pentru acest moment istoric crucial. Expoziția va fi deschisă pentru public începând cu data de 30 noiembrie, și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00
* Alba Iulia: Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor începe, în acest an, în această seară cu spectacol de folk, la Casa de Cultură a Sindicatelor – ora 19:00
* Ploieşti: Sub egida Programului Naţional „România 100 de ani” Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și județ, organizează următoarele activităţi cultural-educative dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri:
- ora 11:00 – Matineu muzeal: „Inima mea România” – în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Ploieşti
- ora 11:00 – Expoziţie temporară: „Marea Unire la Ceas Aniversar” – la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr.1
► Valea Călugărească
- ora 9.00 – Matineu muzeal: „România Centenar”, – în colaborare cu Școala Gimnazială „Ion Ionescu” structura Nicovani – la Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr.139A
- ora 12:00 – Matineu muzeal: „România Mare”, în colaborare cu Școala Gimnazială Măgurele – la Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr.139A
► Brebu
- ora 10:00 – Matineu muzeal: „1 Decembrie 1918 – Unirea poporului român după prima conflagraţie mondială”, – în colaborare cu Școala Gimnazială Şotrile – Muzeul „Casa Domnească”, Brebu
► Buşteni
- ora 10:00 – Matineu muzeal:„1 Decembrie 1918 – înfăptuirea idealului Naţional”, – în colaborare cu Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” Buşteni – la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, Bușteni, Str. Tudor Vladimirescu, nr.2
* Istanbul: Spectacol extraordinar susținut de Ansamblul Cununa Carpaților, în contextul marcării Zilei Naționale a României și a celebrării Centenarului Marii Uniri, organizat de Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul – ora 19:30, pe scena sălii mari de spectacole a Centrului Cemal Reșit Rey
– Cultură
* Conferința de presă prilejuită de deschiderea Târgului „Poveste de Crăciun” – ora 12:00, la Opera Comică pentru Copii, Calea Giulești nr. 16
– Diverse
* Conferința de Presă premergătoare evenimentului BROSNOR Gala Awards 2018 – ora 14:00, la Boem Events
– S-a întâmplat într-o zi de 29 noiembrie
* Se împlinesc 80 de ani (1938), de când relațiile diplomatice între România și Franța, stabilite la nivel de legație la 8/20 februarie 1880, au fost ridicate la nivel de ambasadă
* Acum 71 de ani (1947) Adunarea Generală a ONU hotăra împărţirea Palestinei în două state (israelit şi arab), Ierusalimul fiind proclamat oraş liber, sub administraţia ONU
* Cu 28 de ani în urmă (1990), Consiliul de Securitate al ONU, în încercarea de a aplana pe cale diplomatică criza din Golf, declanşată prin invadarea, la 2 august 1990, a Kuweitului de către Irak, a adoptat Rezoluţia 678 care autoriza folosirea forţei împotriva Irakului, în cazul în care acesta nu va înceta ocupaţia militară până la 15 ianuarie 1991. Saddam Hussein a sfidat Occidentul, astfel încât, la 17 ianuarie 1991, a fost declanşată operaţiunea „Furtună în deşert” sub comanda generalilor americani. La 28 februarie 1991, „Războiul din Golf” s-a încheiat prin capitularea trupelor irakiene
* Se împlinesc 25 de ani (1993) de când îşi începea transmisia postul de televiziune Antena 1, prima televiziune comercială din România cu capital 100% românesc (aparţinând trustului Intact Media Group)
* Acum 11 ani (2007), în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie din Bucureşti, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Necesitatea construirii unei Catedrale ortodoxe reprezentative în Bucureşti s-a afirmat după Războiul de Independenţă din anul 1877. Astfel, în vara anului 1884, Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani, când, în 2 septembrie 2010, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, iar în 20 decembrie 2010 au demarat primele lucrări de construcţie pentru noua Catedrală
* În urmă cu 6 ani (2012) Palestina a devenit stat observator nemembru la ONU, în urma unui vot istoric al Adunării Generale a ONU, în pofida opoziţiei Statelor Unite ale Americii şi Israelului. Statutul obţinut de teritoriile palestiniene conferă acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale
* Se împlinesc 5 ani (2013) de la parafarea tehnică a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Semnarea oficială a documentului şi a actelor conexe a avut loc în data de 27 iunie 2014, la Bruxelles, cu prilejul Consiliului European
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Infanteriei Marine”; la data de 29 noiembrie 1971, a fost reînfiinţat Batalionul de Infanterie Marină (desfiinţat în 1958) (observator.ro)
– „Ziua Naţională a Luptei împotriva Infertilităţii”; se organizează, cu acest prilej, dezbateri între pacienţi şi medici; printre iniţiatori, „Asociaţia Embriologilor/AER” şi ”Asociaţia SOS Infertilitatea”
– 1852: A murit (la Palermo, Italia) Nicolae Bălcescu, istoric şi prozator; om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1819)
– 1880: S-a născut N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, ziarist, dramaturg şi traducător (m. 1949)
– 1888: A murit (la Aschaffenburg/Germania) Iacob Cihac, medic şi naturalist de origine cehă; stabilit la Iaşi (în 1825), a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi; a înfiinţat, împreună cu dr. Mihai Zotta, ”Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi” (1833); a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1800, Aschaffenburg) – 130 de ani
– 1921: A murit Paulina Cruceanu; absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, ea a devenit, la 6 mai 1891, prima farmacistă din România (n. 1865)
– 1922: A murit Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1919) (n. 1852). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 28.XI.1922
– 1924: S-a născut actorul Mihai Mereuţă (m. 2003)
– 1933: A murit juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1856) – 85 de ani
– 1934: S-a născut Flavia Buref, actriţă, poetă, realizatoare de emisiuni de radio şi TV, scriitoare, scenaristă, traducătoare, autoare de versuri pentru muzică şi musicaluri (m. 2016)
– 1936: S-a născut librarul şi traducătorul sibian Reimar-Alfred Ungar (m. 2006)
– 1938, 29/30: „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu (n. 1899), conducătorul organizaţiei legionare „Garda de Fier”, şi alţi 13 şefi legionari, arestaţi şi condamnaţi (în mai 1938) la închisoare, au fost executaţi din ordinul regelui Carol al II-lea (comunicatul oficial anunţa că au încercat să fugă de sub escortă, motiv pentru care au fost împuşcaţi); Germania a reacţionat violent, demnitarii şi ofiţerii decoraţi de regele Carol restituind decoraţiile primite; a intervenit o perioadă de tensiune în relaţiile germano-române – 80 de ani
– 1938: S-a născut baschetbalistul Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), între anii 1996-2004, şi al Federaţiei Române de Canotaj (FRC), între anii 1986-1995 (m. 2015) – 80 de ani
– 1947: S-a născut Liviu Tudan (nume real: Dumitru Tunsoiu), compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei de rock „Roşu şi Negru” (m. 2005)
– 1949: S-a născut violonistul Vladimir Mendelsohn
– 1951: A murit medicul veterinar Mihail Fălcoianu; a reorganizat şi modernizat învăţământul ginecologic veterinar din România (n. 1884)
– 1958: S-a născut Carmen Firan, poetă, prozatorare și jurnalistă; stabilită la New York din 1997 – 60 de ani
– 1959: A murit Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1872)
– 1962: S-a născut Eugen Mihăescu, chitarist şi compozitor pop-rock; liderul formaţiei „Krypton” şi al trupei „Nimic întâmplător”
– 1966: A murit poetul Simion Stolnicu (numele real: Alexandru Botez), situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (n. 1905)
– 1968: S-a născut Ramona Bădescu, interpretă de muzică uşoară şi actriţă, stabilită în Italia – 50 de ani
– 1970: A murit Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (n. 1901)
– 1973: A murit Gheorghe Cristescu, reprezentant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din România; unul dintre fondatorii Partidului Comunist, al cărui prim conducător a fost (1921-1924); exclus din PCR în 1926 (n. 1882) – 45 de ani
– 1974: A murit Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)
– 1978: A murit Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum ”Literatura latină”, ”Satirici şi epigramişti latini”, ”Poeţi latini” (n. 1903) – 40 de ani
– 1989: A murit Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist; autor de filme de animaţie (n. 1923)
– 1993: A murit (a fost ucis) Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi dirijorul grupului vocal studenţesc „Song” (n. 1951) – 25 de ani
– 1994: A murit Titus Popovici, prozator, scenarist, dramaturg, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 – Dorina Rusu şi http://www.cinemagia.ro/actori/titus-popovici-8120/ dau ca dată a morţii 30.XI.1994
– 1996: A murit poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş; deţinut politic între anii 1949 şi 1956 (n. 1918, la Turia, Grecia)
– 1997: A murit geofizicianul şi profesorul Liviu Constantinescu; considerat, împreună cu Sabba S. Ştefănescu, drept fondator al şcolii române de geofizică; contribuţii în seismologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1914)
– 2011: A murit regizorul de teatru şi operă Alexandru Tocilescu (n. 1946)
EVENIMENTE EXTERNE
– Buenos Aires: Întâlnire bilaterală a preşedintelui argentinian, Mauricio Macri, cu premierul italian, Giuseppe Conte, înaintea summitului G20
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională de Solidaritate cu Poporul palestinian”, proclamată, în 1977, în cadrul celei de-a 32-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 32/40 B; la 29.XI.1947 Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 181 (II) cu privire la împărţirea Palestinei. NOTĂ: Rezoluţia 181 (II) stipula crearea pe teritoriul Palestinei (regiune istorică din Orientul Apropiat cuprinsă între Marea Mediterană şi deşertul Siriei) a două state – arab şi israelian; oraşul Ierusalim urma să devină o unitate administrativă autonomă sub conducerea ONU; războiul din anii 1948 şi 1949, declanşat împotriva Israelului de către statele arabe vecine, s-a încheiat cu victoria Israelului şi ocuparea de către acesta a unei mari părţi din teritoriul Palestinei
– 1516: A murit pictorul veneţian Giovanni Bellini (numit Giambellino) (n. ~1430)
– 1643: A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi (n. 1567) – 375 de ani
– 1759: A murit Nicolaus I Bernoulli, matematician elvețian (n. 1687)
– 1797: S-a născut compozitorul italian Gaetano Donizetti (m. 1848)
– 1803: S-a născut Christian Doppler, fizician şi matematician austriac; în 1842 a descoperit efectul care-i poartă numele şi care se referă la modificarea frecvenţei undelor sonore când sursa se deplasează faţă de observator; a prevăzut că un efect similar are loc şi în cazul luminii (”efectul Doppler-Fizeau”) (m. 1853) – 215 ani
– 1825: S-a născut medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne (m. 1893)
– 1832: S-a născut Louisa May Alcott, scriitoare americană (m. 1888)
– 1839: S-a născut Ludwig Anzengruber, poet, dramaturg și romancier austriac (m. 1889)
– 1849: S-a născut Sir John Fleming, fizician şi inginer britanic; în 1904 a brevetat lampa cu doi electrozi (numită iniţial „valva lui Fleming”), primul model de diodă; numită şi lampa cu tub cu vid sau lampa lui Fleming, această invenţie este considerată adesea ca fiind începutul electronicii (m. 1945)
– 1872: A murit editorul american de ziare Horace Greeley; în 1841 a fondat cotidianul „New York Tribune” (n. 1811)
– 1915: S-a născut inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (m. 2012)
– 1924: A murit, la Bruxelles (în Belgia), compozitorul italian Giacomo Puccini (numele complet: Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini) (n. 1858)
– 1932: S-a născut Jacques Chirac, politician francez, ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1974-1976); primar al Parisului (1977-1995), preşedinte al Franţei între anii 1995 şi 2007
– 1973: A murit scriitorul austriac Felix Braun (n. 1885) – 45 de ani
– 1981: A murit (în condiţii neelucidate) actriţa americană de film Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zakharenko); În noiembrie 2011, investigatorii au decis redeschiderea unuia dintre cele mai misterioase cazuri de deces de la Hollywood, după ce au fost contactaţi de persoane care au susţinut că deţin informaţii suplimentare cu privire la evenimentele petrecute în acea noaptea; chiar dacă autorităţile au închis cazul declarând că moartea actriţei este un „înec accidental”, mărturia lui Dennis Davern, căpitanul iahtului deţinut de actriţă şi de soţul ei, i-a determinat pe anchetatori să reanalizeze cazul din 1981 (n. 1938)
– 1986: A murit actorul american de film Cary Grant (n. 1904)
– 2001: A murit chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (n. 1943)
– 2010: A murit poeta rusă Bella Ahmadulina (n. 1937)
– 2010: A murit (s-a sinucis) scenaristul şi regizorul italian Mario Monicelli, considerat un maestru al comediei italiene (n. 1915)
– 2014: A murit poetul, eseistul, traducătorul şi profesorul american Mark Strand, câştigător al Premiului Pulitzer pentru poezie în 1999 (n. 1934, în Canada)