România și Belgia au încheiat la egalitate meciul amical de fotbal tineret
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 noiembrie 2018, 20:10
În această seară, naționalele U21 de fotbal ale României și Belgiei s-a confruntat pe stadionul „Dr.Constantin Rădulescu” din Cluj într-o partidă amicală.
A fost un test util pentru ambele selecționate, iar echipa de tineret antrenată de Mirel Rădoi a avut o revenire spectaculoasă după ce a fost condusă minute în șir cu 3-1.
Belgia a deschis scorul în minutul 35 prin fundașul dreapta Cools, cu un șut la vinclu (0-1).Atacantul Denis Drăguș a egalat (1-1) din lovitură de la 11 metri, în minutul 45, după ce Dragomir a fost faultat în careul mare.
Oaspeții au înscris încă de două ori, în repriza a doua (Leya în min.54 și Mbenza în min.58), iar spre final, Olaru și Ciobanu au marcat și ei două goluri, în minutul 90 al partidei, stabilind scorul meciului, 3-3.
Juc[torii care au evoluat:
România: 1.Radu – 2.Boboc, 18. Rus, 5. Ghiță, 15. Ștefan – 13. Moruțan, 16. Nedelcu, 9. Dragomir – 8. Man, 11. Petre, 10. Drăguș. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Căbuz – 3. A.Radu, 4. Olaru, 6. R. Grigore, 7. Coman, 14. Ciobotariu, 17. M. Dobre, 19. Moldoveanu, 20. Ciobanu
Belgia: 1.Teunckens – 2.Cools, 3.Vanheusden, 4. Faes – 6. Heynen, 19. Vanlerberghe, 17. Bastien – 11. Lukebakio, 10. Schrijvers, 7. Mbenza. Selecționer: Iohan Walem
Rezerve: 12. Dewolf – 2.Wouters, 8. De Sart, 9. Leya Iseka, 14. Schryvers, 15. Bushiri, 16. Mangala, 18. Amuzu, 20. Bossaerts, 21. Omeonga, 22. Saelemaekers