Tulcea: Poliţişti cercetaţi după ce au fost filmaţi în timpul unei depăşiri pe linie continuă, în curbă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 noiembrie 2018, 15:14
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea a demarat o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele în care un echipaj al instituţiei a efectuat o depăşire pe linie continuă, la ieşirea din localitatea Isaccea.
Purtătorul de cuvânt al IPJ, Amalia ignatencu, a declarat presei că cercetarea prealabilă a fost declanşată miercuri, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu o maşină inscripţionată IPJ care efectuează o depăşire pe linie continuă într-o curbă.
„A fost identificat echipajul auto care e format din lucrători din cadrul IPJ Tulcea. Cercetările vor stabili toate împrejurările legate de eveniment“, a afirmat Ignatencu.
Reprezentanta IPJ nu a menţionat ce sancţiuni riscă membrii echipajului IPJ, deoarece deocamdată nu se cunosc detaliile misiunii în care aceştia se aflau.