Ianis Hagi a fost convocat în premieră la prima reprezentativă a României
Publicat de Catalin Donose, 9 noiembrie 2018, 14:47
Ianis Hagi (20 de ani), fiul fostului internaţional şi selecţioner Gheorghe Hagi, a fost convocat în premieră la echipa naţională de seniori, el aflându-se în lotul selecţionerului Cosmin Contra pentru partidele cu Lituania şi Muntenegru din Liga Naţiunilor.
În premieră a fost convocat şi fundaşul Alexandru Paşcanu (Leicester City), dar în lot se află şi alţi internaţionali de tineret, precum Cicâldău, Andrei Ivan sau George Puşcaş.
Din cei 25 de jucători convocaţi, 16 evoluează în străinătate şi 9 în Liga I.
Lotul pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru este următorul:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niţă (Sparta Praga);
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Alin Toşca (PAOK Salonic), Nicuşor Bancu (U Craiova);
Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krîlia Sovetov Samara), Tudor Băluţă (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Alexandru Cicâldău (U Craiova), Alexandru Mitriţă (U Craiova), Ianis Hagi (FC Viitorul), Alexandru Maxim (Mainz), Ciprian Deac (CFR Cluj);
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), George Puşcaş (US Palermo), George Ţucudean (CFR Cluj), Andrei Ivan (Rapid Viena).
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Lituania, în 17 noiembrie (ora 21,45), pe Stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploieşti şi Muntenegru, în 20 noiembrie (ora 21,45), pe arena ‘Pod Goricom’ din Podgorica, în ultimele două partide din Liga Naţiunilor.